Marcel Boboc şi Mihai Barbu nu şi-au turnat apă cu găleata în cap, cum e la modă pe net, dar au făcut o faptă bună
• cei doi au oferit alimente unei familii nevoiaşe din comuna Mihăeşti
La începutul acestei săptămâni, impresarul Marcel Boboc şi luptătorul de kickboxing Mihai Barbu au vizitat o familie nevoiaşă din Mihăeşti, cu cinci copii, cărora le-au oferit alimente, dulciuri şi rechizite şcolare. Nu este pentru prima dată când cei doi sar în ajutorul persoanelor care provin din medii defavorizate. În urmă cu aproximativ o lună, au fost prezenţi şi în comuna Vaideeni, unde au donat alimente, obiecte de vestimentaţie şi detergenţi pentru aproximativ 100 de persoane care au rămas pe drumuri după ce apele le-au distrus casele. „Cuplul din Mihăeşti are cinci copii, dintre care doi gemeni născuţi abia săptămâna trecută. Bărbatul lucrează de dimineaţa până noaptea târziu pentru a le asigura celor mici o masă caldă. Ne-a impresionat mult, atât pe mine, cât şi pe bunul meu prieten Mihai Barbu, că această familie cu şapte membri locuieşte într-o singură cameră, încât am decis să-i ajutăm cât putem”, a spus Marcel Boboc. Cu acest prilej, el a demarat, pe Internet, o campanie de întrajutoare a persoanelor nevoiaşe, căreia speră să i se alăture toţi prietenii săi din lumea sportului. „Am observat că e o manie pe Internet să faci o faptă bună, după care să-ţi torni apă în cap. «Icebucket» se numeşte, iar această isterie a cuprins pe toată lumea. Eu nu mi-am turnat apă în cap, deoarece nu mi se pare un lucru normal. Este de ajuns doar să faci o faptă bună şi atât”, a completat Boboc.
Campionul mondial de kickboxing Mihai Barbu şi soţia sa, Monica, au ajutat, până acum, zeci de copii cu probleme sociale şi au promis că vor continua această acţiune, astfel încât să-i responsabilizeze mai mult pe cei din jur. „Pe mine mă impresionează copiii cărora le lipsesc plăcerile copilăriei. Nu este normal că ai cinci ani şi să mănânci o prăjitură doar de sărbători. Şi eu am doi copii şi, ca părinte, fac tot posibilul să crească într-un mediu cât mai sănătos. Cred că, dacă am fi puţin mai atenţi cu cei mici, am face împreună lumea mai bună”, a declarat şi Mihai Barbu. (L.C.)