Diverse

Mantea şi Bursucu’ l-au adus pe Adi Neamţu la nunta lui Alin Croitoru

Sâmbătă, 1 iulie, a fost o zi importantă pentru arbitrul vâlcean Alin Croitoru, care a decis să-şi pună pirostriile. S-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Diana, cu care are o relaţie de câţiva ani. Cei doi miri şi-au dorit ceva special pentru a marca acest moment. Astfel, au apelat la două personaje cunoscute din showbiz-ul românesc, Andreea Mantea şi Adrian Cristea, alias Bursucu’, realizatorii emisiunii „Se strigă darul”, de pe Kanal D. În ultima perioadă, aceştia au mai filmat alte două nunţi organizate la Vâlcea. Cu siguranţă, din cea a lui Alin şi Diana va ieşi o ediţie cu adevărat specială, întrucât mirii şi familiile acestora au încercat să depăşească barierele unui eveniment festiv obişnuit. S-au bazat foarte mult pe tradiţii, specifice zonei din care aceştia fac parte, Mihăeşti-Băbeni şi în special ciobanilor.

Peste 450 de persoane au participat la eveniment

La cununia civilă, toată lumea s-a îmbrăcat în costume tradiţionale. Ceremonia a fost oficiată de către primarul din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu, şeful lui Alin. Acesta nu a lipsit nici de la petrecerea care a avut loc în Râmnic, la Crystal Palace. La restaurant au venit să se distreze alături de Alin, Diana, Bursucu’ şi Mantea peste 450 de persoane, rude şi prieteni ai „tinerilor însurăţei”. Printre ei, în afară de Constantin Bărzăgeanu, s-au mai aflat primarii din Băbeni (Ştefan Bogdan) şi Galicea (Ion Năfliu), fostul arbitru internaţional Ion Crăciunescu, vicepreşedinţii AJF Nicolae Chiriţă şi Grigore Tomoiagă, preşedintele Comisiei de Arbitri, Gheorghe Mosor, arbitrii de Liga I Adrian Comănescu şi Florin Păunescu, jucători şi oameni de fotbal, apropiaţi lui Alin şi soţiei sale, dar şi soacrei mici, Liliana Croitoru, secretară la AJF Vâlcea. Naşi au fost Ionuţ şi Anca Zaharioiu. Ionuţ este şi el arbitru, la fel ca şi Alin.

„Regele saxofonului şi taragotului” a animat atmosfera

Mantea şi Bursucu’ au avut o surpriză muzicală extrem de apreciată printre nuntaşi. Aceştia l-au adus la nuntă pe Adi Neamţu, un cunoscut interpret de muzică populară din zona Ardealului, din Mărginimea Sibiului, unul dintre cei mai talentaţi şi îndrăgiţi instrumentişti din ţară, „Regele saxofonului şi al taragotului”, din generaţia tânără. Programul artistic al acestuia, din care nu au lipsit jienele, haţeganele şi învârtitele, a făcut deliciul celor prezenţi. Păstrând nota, mirii şi-au dovedit măiestria la dans alături de Ansamblul Dor din Băbeni, din care Diana face parte, de altfel, fiind solistă vocală în cadrul acestuia.

Momentele importante vor putea fi urmărite în emisiunea „Se strigă darul!”

Spre dimineaţă, s-a strigat şi darul. A fost o competiţie între Bursucu’ şi Mantea. „Bursucu” a umblat prin „sat” pentru a strânge zestre pentru mire, iar Andreea a apelat la rudele şi apropiaţii miresei. S-au lăudat cu „încasări” uriaşe. Dacă toate ar fi reale, Alin şi Diana ar trebui să ducă o viaţă lipsită de griji în continuare. Mantea şi Bursucu’ au spus că au primit pentru miri 500 de milioane lei vechi, mobilier pentru casă, sute de oi, capre şi vite, terenuri din partea primarilor în centrul localităţilor Băbeni şi Mihăeşti, dar şi vacanţe pe litoralul românesc sau bulgăresc. Până acum, există câteva certitudini. Socrii mici i-au ajutat pe Alin şi Diana să-şi construiască o casă la Băbeni, iar socrii mari şi sora mirelui s-au angajat să le cumpere mobilierul pentru noua locuinţă.
Toate promisiunile făcute, dar şi momentele importante ale evenimentului din familia Croitoru le veţi putea urmări într-o ediţie viitoare a emisiunii „Se strigă darul!”, de la Kanal D. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button