Ancheta

MANDAT EUROPEAN DE ARESTARE, PUS ÎN APLICARE DE POLIŢIŞTI

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au pus în aplicare un mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare din Austria.
Pe 1 august, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, un bărbat de 31 de ani, faţă de care autorităţile din Austria au emis un mandat de arestare, aceasta fiind cercetat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune, cu un prejudiciu de 2.800 euro. Bărbatul a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe langă Curtea de Apel Piteşti, care a dispus măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Argeş. Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button