”M-am întors la Vâlcea după 13 ani. Mi-am dorit să mă retrag de aici. 100% voi încerca să fac ceva şi la Drăgăşani”
Alex Dandea este căpitanul SCM-ului şi cel mai experiementat jucător din lot, fotbalist cu multe prezenţe în Liga I, un adevărat lider, care s-a impus inclusiv în tricoul unor formaţii de tradiţie din fotbalul românesc. După meciul cu Jiul, Dandea a spus cu ce gând a revenit pe meleaguri vâlcene şi care sunt planurile pentru viitorul apropiat:
”M-am întors la Vâlcea după 13 ani. Îmi doream să vin acasă. Întotdeauna am ţinut legătura cu Jean Turmacu şi i-am spus că de aici vreau să mă retrag, de la Vâlcea. Mă bucur că am luat această hotărâre. Doamne-ajută să meargă drumul acesta până la Liga I. Dar o luăm pas cu pas. Prima dată trebuie să ne atingem obiectivul şi să promovăm la finalul acestui campionat, apoi mai vedem. Suntem mai mulţi drăgăşăneni în echipă: Ovidiu Popescu, Dede Traşcă, Olaru, chiar şi Pîrvulescu este din zona noastră. Nu mă plâng că e un alt nivel. Ştiam unde vin. Echipa noastră e una bună pentru nivelul Ligii a III-a. Pe mulţi dintre băieţi îi cunoşteam. Cu o parte din ei am şi jucat la Vâlcea, la CSM, înainte să plec din judeţ. Şi pe mister îl cunosc bine (Eugen Beza), suntem prieteni, am lucrat împreună la Hermannstadt, la Şelimbăr. 100% voi încerca să fac ceva şi la Drăgăşani, dar acum sunt prea implicat aici, la SCM. Nu pot să fac două lucruri deodată. Mai bine fac unul de calitate. Despre meciul cu Jiul, ce pot să spun? Este o echipă la fel ca Progresul Spartac. Au o posesie foarte bună, dar nu prea marchează sau nu prea adună puncte. Asta e părerea mea. Şi Progresul Spartac, anul trecut, (m-am întâlnit cu ei, când eram la Buzău), i-am bătut cu 5-1 şi au avut posesie tot aşa, ca şi Jiul. La noi, în România, nu prea se ţine cont de posesie. Au nişte trasee bine definite, dar a fost 3-0 pentru noi. Noi nu putem să ne plângem de oboseală, după deplasarea la Baia Mare. Dacă după prima etapă ne plângem de oboseală, suntem penibili. Nu există aşa ceva. Oboseala e doar un alibi. În altă ordine de idei, seria din care facem parte e una bună, însă nu e bine cu cine ne-am împerecheat, pentru baraj. După părerea mea, şi noi, şi Alba Iulia, dar şi Bistriţa merităm să fim în Liga a II-a. Suntem echipe cu tradiţie, în primele cinci de Divizia C. Acum ne batem trei echipe foarte bune pe un loc. Sunt alte serii unde nu prea vrea nimeni să promoveze. Uitaţi-vă la Alexandria cu cine s-a împerecheat! Din partea cealaltă, zona Braşovului, nu vrea nimeni în Liga a II-a. Alexandria are culoar să promoveze iar. Anul trecut au făcut patru puncte. Se vor întoarce iar în Liga a III-a. Mi se pare că trebuia altfel gândit totul”.