K1

Luptătorii de la Tiger Gym Rm. Vâlcea, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Cupa Maramureşului

În week-end-ul trecut, mai exact sâmbătă, 12 noiembrie, municipiul Baia Mare a găzduit Campionatul de Kickboxing ”Cupa Maramureşului”. Au participat peste 300 sportivi de la diferite cluburi de Kickboxing şi Muay Thai din ţară. Printre ei, şi patru sportivi de la clubul Tiger Gym, din Rm. Vâlcea. Toţi s-au ridicat la cel mai înalt nivel. Antrenorul Viorel Stanciu este mândru de elevii săi. Trei dintre ei au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Au fost trei medalii de aur şi una de argint, respectiv: Bodescu Gabriel, categoria -90 kg – locul 1; Mirko Tănăsie, categoria -60 kg – locul 1; Sasha Tănăsie, categoria -40 – locul 1; Sebastian Cherăscu, categoria -35 kg – locul 2.

”Această întrecere a fost mai mult o competiţie test pentru campionatul internaţional «Judgement Day», care se va desfăşura în zilele de 19-20 noiembrie, la Ploieşti, unde ne dorim să fim într-o formă cât mai bună. După Judgement Day, urmează pregătirea pentru campionatul Cezar Trophy, organizat pe 16 şi 17 decembrie, la Alba Iulia”, a precizat Viorel Stanciu, la întoarcerea de la Cupa Maramureşului.

Articole Similare

Back to top button