Liga 6Fotbal

Luptă strânsă pentru promovare, în Seria Nord a Ligii a VI-a! Măldărești și Genuneni, despărțite, în continuare, de doar un punct

În etapa a 21-a din Seria Nord a Ligii a VI-a, primele două clasate s-au bucurat de succes și astfel s-a menținut diferența de doar un punct dintre ele. Progresul Măldărești a rămas pe primul loc, iar Sportul Genuneni, pe 2. Lidera a avut meci acasă, cu Stoenești. S-a impus cu 3-0. A fost 2-0 de la pauză. Andrei Vladu și dubla lui Cătălin Voicu au făcut diferența. Genuneni a câștigat cu 6-3 la Slătioara. În prima repriză, oaspeții au marcat doar o dată, prin Royală (Cătălin Roescu). În partea secundă, Genuneni nu a avut emoții. Hattrick-ul lui Cazan și dubla lui Florea au fost decisive în eocnomia jocului. Pentru Slătioara au puncatat Claudiu Țolea, Alin Roșianu și Marian Drăgoi. Doar prima clasată din serie va putea face pasul către Liga a V-a. Măldărești are un mic avantaj, dar mai sunt încă 5 etape, alte 15 puncte în joc. Genuneni nu renunță la luptă.

Articole Similare

Back to top button