Liga IVFotbal

Luptă oarbă, în nămol, la Vlădești, între Chimia și Băbeni. Hair stylistul Marius Iordache a avut cea mai mare ocazie a meciului

Două dintre echipele bune ale campionatului, din partea superioară a Ligii a IV-a, Chimia și Băbeni, s-au întâlnit sâmbătă, la Vlădești. A fost o luptă oarbă, în nămol. Terenul greu (joacă trei echipe pe el, în acest retur) a fost un adversar în plus pentru ambele formații. Confruntarea s-a terminat așa cum a început, cu un scor alb: 0-0. Albă tabela, negre echipamentele jucătorilor.

”A fost un meci de luptă, pe un teren mai greu. În trecut așa era mai mereu și cam peste tot. Rezultatul e oarecum echitabil. Primele 20 de minute le-au dominat adversarii, apoi noi am avut ocazii. Și în partea secundă ne-am creat oportunități de a înscrie. Am avut și o bară, prin Marius Iordache (FOTO: Facebook). Am întâlnit o echipă bună, mult schimbată în bine față de turul campionatului”, a precizat oficialul de la Chimia, Gabi Glodeanu, după rezultatul de egalitate cu Băbeni.

Articole Similare

Back to top button