”Lupii” în Top 4 din Liga Națională de Baschet! Uță merge la Națională! Gray, convocat la reprezentativa Canadei
CS Vâlcea 1924 a mai obținut o victorie în Liga Națională de Baschet Masculin. Luni seară, ”lupii negri” au învins, în Sala Traian, CSM Tg. Mureș. Partida s-a încheiat la scorul de 99-92. Gazdele și-au luat un avans de cinci puncte după primele 10 minute. Până la pauză, ecartul s-a mărit la 8 (scor 58-50). Și sfertul 3 a aparținut tot elevilor lui Arturo Alvarez (scor 20-17). La adăpostul avantajului luat până atunci, trupa de la poalele Capelei s-a relaxat în ultimele minute. Tg. Mureș a fost pe plus (21-25), dar nu și la general. Hudson, Penn și Uță au fost cei mai prolifici jucători din tabăra noastră, cu 26, 22, respectiv 19 puncte. Gray a contribuit la succes cu 13 puncte, Davis a avut 11 puncte, Sabin – 6, iar Rotaru – 2. Din tabăra adversă s-a remarcat Martinici, cu 23 de puncte. Pentru Vâlcea a fost a cincea victorie în opt meciuri în acest sezon de Liga Națională. ”Lupii” sunt în Top 4, la doar un punct în spatele viceliderei și echipei de pe locul 3, Corona Brașov, respectiv CSO Voluntari. Rpiad și Tg. Mureș au același număr de puncte ca și Vâlcea. Lupta pentru un loc de play-off continuă să fie strânsă. În runda viitoare, ”haita” de la poalele Capelei va juca, în Bănie, cu SCM Universitatea Craiova. Partida va avea loc vineri, 15 noiembrie, de la ora 17.00. Va fi ultima înaintea unei pauze competiționale, provocată de acțiunile echipelor naționale. Pentru doi ”lupi” nu e vacanță. Rareș Uță a fost convocat la prima reprezentativă a României, iar Kadre Gray merge la echipa națională a Canadei.
FOTO: Cătălin Mărgărit / PIN Photo