Lovin: Laurenţiu Coca este trădătorul!
Actuala conducere a PSD Vâlcea nu are legitimitate, întrucât nu are în spate nişte alegeri corecte. Afirmaţia îi aparţine copreşedintelui ALDE Vâlcea, Dumitru Lovin, care a demisionat recent din PSD. Acesta spune totuşi că nu va ataca niciodată partidul în care a muncit. „Situaţia actuală din partid nu s-a mai întâlnit niciodată. Îmi pare rău că, după atâţia ani de muncă, în care am reuşit să realizez lucruri extraordinare în PSD, am fost nevoit să plec. Eu, Adrian Buşu şi Remus Grigorescu nu am trădat. Am fost o echipă marginalizată şi batjocorită, după atâţia ani de muncă. De fapt, am fost împinşi să plecăm pentru că am făcut parte din echipa care l-a susţinut pe Coca la preşedinţie. Eu am crezut că acest om îşi va ţine cuvântul până la capăt. Nu m-am aşteptat ca un fost sportiv să facă acel gest de trădare fără să se consulte cu coechipierii. Trădarea are un preţ.
Pentru cei care sunt judecaţi, se plăteşte cu glonţul, iar pentru ceilalţi, care profită, se câştigă cu un post sau cu nişte avantaje materiale. Această trădare nu trebuia să se întâmple fără acordul lui Buşu şi Grigorescu. Trebuia să se consulte cu ei, să le spună că depune armele şi se predă. Oricum, pălăria era prea mare şi pentru Coca, şi pentru cel care a preluat conducerea şi al cărui nume nu vreau să-l pronunţ. Ceea ce am spus, s-a adeverit. Conducerea partidului avea nevoie de o echipă şi am considerat că Buşu şi Grigorescu ar fi trebuit să facă o echipă, chiar şi cu Costi. Nu ştiu de ce s-a băgat Coca în luptă dacă ştia că nu are atu-uri, trebuia să-l lase pe Buşu. A fost o mascaradă, iar actuala conducere a PSD nu are nicio credibilitate. A fost o adunare generală la care nimeni nu a votat”, a spus Lovin. În opinia sa, vinovaţii pentru actuala situaţie în care se află PSD sunt cei care conduc în acest moment organizaţia. „Nici eu, nici colegii mei nu vom ataca niciodată partidul, pentru că nu are nicio vină cu privire la ce s-a întâmplat la Vâlcea. Vinovaţi sunt cei care conduc partidul”, a mai afirmat copreşedintele ALDE Vâlcea.