Lovin, despre Costi: Li se mai scoală unora câte o idee, că nu li se mai scoală altceva şi încep să arunce cu noroi…
Liderul ALDE Vâlcea este un tip spumos, care nu se fereşte să-şi exprime ideile, oricât de mult i-ar vexa pe adversarii săi acest lucru. Deranjat că unii îl cataloghează drept „bătrân şi comunist”, Dumitru Lovin îi provoacă pe ceilalţi politicieni la o întrecere sportivă pe stadion, pentru a le demonstra că este mai în putere decât ei. Dumitru Lovin este convins că, în spatele atacurilor îndreptate împotriva sa, se află Costi Rădulescu. „Eu îi voi provoca la o probă fizică pe cei care mă acuză că sunt bătrân. O să-i chem pe politicieni la opt ture de teren şi o să vedem câţi vor veni. Vreau să le arăt că valoarea nu are vârstă. Sunt singurul reprezentant al vârstei a treia care face parte din conducerea unui partid. Nu-mi voi face de râs generaţia, care de multe ori a fost umilită. Au fost schimbaţi oameni valoroşi din diverse funcţii, pe motiv că sunt în vârstă şi au fost etichetaţi drept comunişti. În locul lor, au venit tot felul de analfabeţi. (…) Toţi îmi spun că am fost comunist.
Nu, eu la viaţa mea am fost fotbalist, nu am avut nicio treabă cu comunismul. Nu proveneam dintr-o elită a intelectualilor, ci dintr-o elită a golanilor. Ca să-mi câştig un loc sub soare, am făcut a doua facultate, Dreptul. De-abia după aia m-am făcut membru de partid, iar pe urmă am fost pus în funcţii de conducere. Altfel, nu am avut treabă cu comunismul. Li se mai scoală însă unora câte o idee, pentru că nu li se mai scoală altceva şi încep să arunce cu noroi. Cât am stat la PSD preşedinte al pensionarilor, în poziţia ghiocel, nu m-a atacat nimeni. Când am zis că merg la ALDE, a început o furtună. Cine plătea toată campania asta? Preşedintele de la PSD! Bravo nene, bagă bani! Cred aproape 100% acest lucru. De acum încolo, voi răspunde la fiecare atac”, a avertizat Lovin.