Politica

Lovin, Boriceanu şi primarul Constantinescu, front comun pentru renovarea Fântânii lui Cuza, de la Călimăneşti

Deputatul Dumitru Lovin, preşedintele ALDE Vâlcea, a participat zilele trecute la festivităţile prilejuite de împlinirea a 630 de ani de la prima atestare documentară a localităţii Călimăneşti, prin cele două Hrisoave emise la 20 mai 1388 de Cancelaria Marelui Domnitor Mircea cel Bătrân. Cu acest prilej, primarul Florinel Constantinescu i-a acordat domnului doctor Gheorghe Mămularu titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului Călimăneşti”, iar câteva ore mai târziu, la Mănăstirea Cozia, a premiat familiile care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă. Alături de deputatul Dumitru Lovin şi de celelalte oficialităţi, la festivităţi, a participat şi consilierul local Constantin Boriceanu, preşedintele ALDE – Călimăneşti. Cei doi au profitat de ocazie pentru a-i propune primarului Florinel Constantinescu să recondiţioneze, printr-un efort comun, Fântâna lui Cuza, situată pe E81, lângă Pensiunea Dada, un obiectiv care, „ambalat” aşa cum trebuie, poate face zona şi mai atractivă. „Zilele Oraşului Călimăneşti au fost o reuşită din toate punctele de vedere şi l-am felicitat pe domnul primar Constantinescu. În programul din acest weekend, a cuprins activităţi care au marcat momentul aniversar aşa cum se cuvine: lansări de cărţi la biblioteca orăşenească, premierea elevilor cu rezultate deosebite, spectacole prin care au fost promovate talentele locale, concerte cu artisti celebri pe plan naţional şi internaţional, competiţii sportive şi parade ale portului popular. O noutate interesantă pentru Zilele Oraşului Călimăneşti a fost, anul acesta, Festivalul de Folclor pentru Copii şi Tineri „Alutus”, care a adus în prim plan tradiţii din toate zonele ţării. Mă bucur sincer că această staţiune prosperă şi că, odată cu ea, şi turismul vâlcean se îndreaptă în direcţia cea bună!”, a apreciat deputatul Dumitru Lovin, preşedintele ALDE Vâlcea.

Foto: Emanoil Popescu

Fantana lui Cuza Calimanesti

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button