Liga IV

Lotru Brezoi şi-a propus patru victorii în patru meciuri. Nu s-a abătut din drum. Trupa de la poalele Ţurţudanului, al doilea succes consecutiv

Lotru Brezoi este una dintre echipele care a primit aprecieri pentru joc după majoritatea meciurilor disputate. Inclusiv după cele pierdute. Jucătorii şi oficialii acestora cred că au cam fost urmăriţi de ghinion în acest sezon şi cu mai multă şansă, ar fi putut termina în prima jumătate a clasamentului. După seria cu Sparta, SCM şi echipele de top, brezoienii şi-au făcut planuri: ”patru meciuri, patru victorii”. Au ajuns la jumătatea drumului. Au două victorii la rând. După ”episodul” Budeşti a venit şi cel cu Guşoeni. Formaţia pregătită de Dan Naum s-a impus cu scorul de 3-1. ”Am avut multe ocazii. Rezultatul e pe deplin meritat. Deşi ne-am creat oportunităţi din primele minute, am reuşit să deschidem scorul abia pe finalul primei reprize, prin Alin Şuldac. Cătălin Codiţă i-a centrat, din corner. La vreo cinci minute după pauză, am dublat diferenţa. Robert Trăistaru, căpitanul nostru din acest meci, a avut o execuţie frumoasă, un şut de la 30 de metri: 2-0. Ne-am relaxat un pic la acest scor şi ne-au surprins oaspeţii pe un contraatac (2-1). Sebi Botă, care a mai avut şi alte situaţii clare (la fel ca şi Trăistaru, Cîrstoiu, şi e o am avut o bară) a securizat victoria cu golul de 3-1. A fost totul bine, am folosit şi şapte juniori în acest meci. Mai avem două partide cu Vlădeşti şi Berbeşti, din care, cum am spus, ne dorim maximum, să încheiem campionatul cu patru victorii consecutiv”, a declarat Remus Burcuş, preşedintele şi jucătorul celor de la Brezoi.

Articole Similare

Back to top button