Lotru Brezoi poate primi „Trofeul Fair-Play”
* echipa antrenată de Dragoş Trăistaru nu a încasat decât cinci cartonaşe galbene în primele şase etape ale campionatului
Lotru Brezoi a stabilit un adevărat record în acest debut de sezon. Pe lângă faptul că are în lot câţiva juniori (în ultimul meci de la Băbeni, nu mai puţin de cinci au evoluat chiar titulari), echipa din Brezoi se evidenţiază dintr-un alt punct de vedere. Astfel, potrivit spuselor lui Dan Vârtopeanu, în şase meciuri, elevii lui Dragoş Trăistaru au încasat doar cinci galbene, fiind de departe „cea mai cuminte” din Liga a IV-a.
„E un lucru remarcabil pentru noi să avem o echipă disciplinată. Poate tocmai tinereţea jucătorilor reprezintă un atu, dar nu trebuie neglijat nici faptul că Lotru Brezoi se bazează pe serviciile unui antrenor bun, Dragoş Trăistaru, care a imprimat fotbaliştilor o altă atitudine. Suntem mândri de ceea ce se întâmplă în această perioadă la Brezoi, iar meritul principal pentru faptul că echipa încă mai evoluează la acest nivel îi aparţine în întregime primarului Robert Schell. Aşa cum se cunoaşte, în această vară au existat numeroase discuţii cu unele persoane care vroiau să fie alături de Lotru Brezoi, dar niciuna nu s-a concretizat”, ne-a spus Vârtopeanu. (N.C.)