Social

Locuri de muncă în Germania pentru studenții din Vâlcea

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea anunţă ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor ȋn programul destinat studenților care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni).
Menționăm că pot aplica studenții cu vârste între 18 și 35 de ani, care urmează cursuri de zi la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană. Pentru anul 2020, sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, ȋn gastronomia de sistem (fast-food), ȋn producția industrială și ȋn domeniul serviciilor. „Studenții care au domiciliul sau sunt ȋnregistrați la o instituție de ȋnvățământ superior din județul Vâlcea, se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea, str. Dacia, nr. 8, Rm.Vâlcea, în vederea înregistrării aplicațiilor. Ȋnregistrarea se va desfășura ȋn perioada 13.01.2020 – 14.02.2020, ȋn intervalul luni – joi, orele 10.00 – 15.30 și vineri, orele 10.00 – 13.00. Informații suplimentare cu privire la condițiile de aplicare, documentele necesare ȋnregistrării aplicațiilor, precum și instrucțiunile de completare a acestora, pot fi solicitate la numărul de telefon 0350.419.715, sau se găsesc pe www.anofm.ro”, au anunțat reprezentanții instituției.

Articole Similare

Back to top button