Lixandru a primit de la Guvern o sumă ridicolă pentru extinderea sistemului de apă din Lădeşti: 300 mil. lei vechi
Ca mulţi alţi primari din Vâlcea, Ion Lixandru, de la Lădeşti, este foarte nemulţumit că, în 2014, i s-au aprobat sume mult mai mici (n. red. – în cazul său, cu un miliard) decât anul trecut. El credea că 2013 a fost cel mai groaznic din ultimul deceniu, însă veştile primite recent l-au făcut să se răzgândească.
Alesul PNL este deranjat şi de faptul că localităţii sale i s-a impus un nivel maxim al cheltuielilor cu personalul care nu-i va permite să angajeze nici anul acesta specialiştii de care ar mai avea nevoie la primărie. Ion Lixandru a mai spus că, în acest an, mizează pe un buget local de aproximativ 3 miliarde lei vechi. „Anul trecut, la Lădeşti, gradul de încasare a fost de 88,9 la sută. Asta înseamnă cam 3 miliarde lei vechi. Această sumă evident că nu ne ajunge pentru a realiza obiectivele pe care le avem de realizat. Anul acesta, în primul rând, avem de finalizat lucrările la apă. Investiţia e aproape încheiată (95 %), dar n-am avut banii să plătim. Constructorul a înţeles şi nu a facturat lucrările efectuate. A rămas ca, în primăvară, să încheie ce mai are, iar noi să-i achităm diferenţa: 1,4 miliarde lei vechi. Concret, din acest obiectiv, au mai rămas de introdus 500 de metri de conductă, în Păsculeşti. În celelalte zone (Măldăreşti, Chiriceşti, Cermegeşti, Găgeni, Lădeşti – sat), am finalizat lucrările. Extinderea a fost pe 9 km şi a cuprins şi două staţii de repompare. Asta înseamnă că 94-95 % din localitate va beneficia de apă curentă. Toată investiţia a presupus costuri de 4,8 mld.. Era prevăzută pe Ordonanţa 28, dar Guvernul nu ne-a dat decât 0,3 mld. – o sumă ridicolă „, a detaliat liberalul.