Diverse

Liverpool Centru a câştigat Cupa Cartierelor! Sergiu Radu, prezent la festivitatea de premiere

În această vară, pe terenul sintetic, de pe Bulevard, de la baza Oltenia Arena Sport, s-a desfăşurat Cupa Cartierelor la Fotbal, competiţie organizată de Consiliul Judeţean Vâlcea, prin clubul CS Vâlcea 1924 şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal. Întrecerea a reunit la start 16 formaţii, respectiv: Oltenia Ostroveni, Brutarii Dem Rădulescu, Cartierul Nou, FNB Ostroveni, Natema Ostroveni, Rotary Park, Vox Ostroveni, Diana Bulevard, Arsenal Ostroveni, Ostrovenarii, Viitorul Căzăneşti, Amigos North, Liverpool Vâlcea, FC Unirea, Regii Infernului, Justiţia. Turneul a ajuns la final. Luni, 30 iunie, s-au disputat finalele. Pentru medaliile de bronz s-au luptat Rotary Park şi Oltenia Ostroveni. A fost un meci echilibrat. S-a terminat la scorul de 4-4, iar pentru desemnarea câştigătoarei s-au executat lovituri de departajare. Rotary Park s-a impus cu 7-6 şi a ocupat cea de-a treia treaptă a podiumului. Trofeul Cupei Cartierelor a ajuns la Liverpool Centru, care, în finala mare, a dispus cu scorul de 4-0 de Amigos North. Premierea a fost făcută de directorul clubului CS Vâlcea 1924, Laurenţiu Rădoi, alături de preşedintele AJF, Adrian Comănescu, dar şi de fostul fotbalist Sergiu Radu, aflat în vacanţă, la Vâlcea (el este stabilit în străinătate), care şi-a reamintit, cu acest prilej, de vremurile copilăriei, când ”bătea mingea în faţa blocului”, până să ajungă să practice fotbal de mare perfromanţă. Primele trei clasate au fost recompensate cu medalii, iar toate cele patru echipe ajunse în ultima zi de competiţie au primit cupe şi tricouri personalizate.

Articole Similare

Back to top button