Lincar, impresionat de Buhăescu (Metalul Reşiţa): „E senzaţional!”
Aproape toate punctele obţinute de Metalul Reşiţa în acest sezon i se datorează atacantului Vasile Buhăescu, adus în vară de la FC Vlaslui. Acesta a reuşit să înscrie în toate meciurile de până acum (aproape mereu, de trei puncte) şi să-şi menţină echipa pe primul loc în clasamentul Seriei a II-a. Din câte se pare, la un moment dat, Buhăescu a fost dorit şi de CSM Rm. Vâlcea, dar el nu a mai ajuns să semneze cu clubul din Zăvoi. De „bijuteria” din Valea Domanului a fost impresionat chiar şi Erik Lincar. „Este adevărat. Joacă senzaţional! Dacă înscria şi cu FC Bihor, din penalty şi aducea şi acolo trei puncte, era cel mai tare”, a spus Lincar. (L.C.)