Diverse

Liga Florilor va continua cu 15 echipe. SCM a jucat degeaba un meci din campionatul intern

Noul sezon al Ligii Florilor a început pe 14 octombrie. Cu 16 echipe, aşa cum au decis oficialii FRH. După doar 6 etape din acest sezon a apărut, însă, primul abandon. Ultima clasată, Crişul Chişineu-Criş, nu va mai avea parte de susţinere financiară şi nu va mai continua în competiţie. SCM Rm. Vâlcea a jucat deja cu această formaţie în cadrul turneului de la Sf. Gheorghe. A obţinut o victorie convingătoare, cu scorul de 40-23. În continuare, în fiecare rundă care a mai rămas din acest sezon, câte o echipă va sta. În situaţia dată, de pe prima scenă handbalistică a ţării vor mai retrograda doar trei echipe, ocupantele locurilor 13, 14 şi 15 din Liga Florilor, în timp ce formaţiile de pe locurile 11 şi 12 vor susţine un baraj cu ocupantele locurilor 3 şi 4 de la barajul pentru promovare organizat pentru grupările fruntaşe din eşalonul secund. În acest moment, pe locuri retrogradabile se află CSM Slatina, Rapid Bucureşti şi Universitatea Cluj-Napoca, însă mai e mult de jucat. Nu am ajuns nici măcar la jumătatea turului. În altă ordine de idei, pentru retragerea din Liga Florilor, Crişul Chişineu-Criş va fi sancţionată cu o amendă de 10.000 lei. În următorul sezon, va avea drept de înscriere în ultimul eşalon competiţional.

”Sportivului i se ia tot!”

Florica Boldor, una dintre jucătoarele de la Crişul Chişineu-Criş, afectată de decizia autorităţilor locale de a retrage sprijinul financiar, avut un mesaj direct şi emoţionant, care reflectă nu numai realitatea din comunitatea din care face parte şi sectorul în care activează, ci reprezintă vocea multor alţi sportivi.

”Sportivului i se iau serile, pentru că dimineaţă are antrenament. Sportivului i se iau weekend-urile, pentru că mai mereu are turneu. Sportivului i se ia sănătatea, pentru că deja a trecut printr-o operaţie, şi sigur nu va fi ultima. Sportivului i se ia viaţa personală, pentru că e greu să îţi întemeiezi o familie cu cineva care e mai mereu plecat sau care luna viitoare îşi poate schimba domiciliul. Sportivului i se ia copilăria, pentru că de mic pleacă de acasă, cu gândul că într-o zi va apărea la televizor. Sportivului i se ia şansă de a-şi continua studiile, pentru că între antrenamente, turnee şi familie, e aproape imposibil să acumulezi toate cunoştintele pe care ţi le-ai dori. Sportivului i se iau banii adesea, pentru că statul român nu a găsit încă o formulă de succes prin care să forţeze cluburile să îşi plătească sportivii.
Noi, sportivii, am simţit pe pielea noastră nedreptatea de mici. Am văzut cum ceilalţi copii stau acasă cu familiile lor, în timp ce noi am crescut în deplasare. Am pierdut măcar odată un meci la o diferenţă de un gol şi ne-am spus că nu e drept, că ar trebui să fie altfel. Statul român are grijă să ne încurajeze să renunţăm, pentru că să ajungi sus… e greu! Iar dacă crezi că ai sărit o treaptă, va trebui să te uiţi în jos, căci cineva va fi acolo să te tragă inapoi.
Mi-am dorit mult ca echipa mea de suflet, echipa pe care nu m-a lăsat inima să o părăsesc, să fie sus. Gândul la Liga Florilor îmi dădea fiori şi mă făcea să îmi repet ,,Visele devin realitate”. Din păcate, astăzi am fost trezite brusc din visul frumos care putea să ducă numele oraşului în care m-am născut şi pentru care am luptat atâţia ani, printre nume mari.
Un capitol măreţ se încheie la Chişineu-Criş odată cu retragerea echipei de handbal din Liga Florilor, după ce noua conducere ne-a îmbătat cu promisiuni deşarte după care ne-a lăsat să cădem în gol. Suntem blocate aici, când celelalte echipe aproape şi-au finalizat transferurile.
Îi mulţumesc mamei mele, omul fără de care nu ar fi existat handbal în oraş, omul care m-a învăţat că binele mereu învinge şi sunt convinsă că şi de data asta va învinge. Vă mulţumesc vouă, celor care ne-aţi fost alături din tribună. Aţi fost minunaţi!
Am vrut mai mult pentru oraş. Însă oraşul în care sportivul este mercenarul care huzureşte pe bani publici sau nestimţitul care fuge de muncă nu merită mai mult. Până azi eram mândră să spun că m-am născut în Chişineu-Criş. Azi mi-e ruşine. Azi mi-au luat tot. Felicitări, contra voastră chiar nu ştiu să joc! #rămasbunCSCrişul #contravoastrănuştimsăjucăm”, a postat Florica Boldor, pe facebook.

Articole Similare

Back to top button