Liga II

Liderul Ligii a II-a vine în Zăvoi. Şelimbăr speră să revină în fruntea ierarhiei

Sâmbătă, 10 septembrie, un nou meci de Liga a II-a se va disputa pe stadionul Municipal din Zăvi. De la ora 11.00, CSC 1599 Şelimbăr, echipă aflată acum pe locul 3, va întâlni liderul din eşalonul secund, Unirea Dej. Oaspeţii au o singură înfrângere în cinci etape. Sunt la un punct în faţa trupei lui Dorinel Munteanu, Oţelul Galaţi şi la două de Şelimbăr. Dej are cel mai bun atac din acest eşalon. A marcat 10 goluri până acum. Şelimbăr are două etape fără victorie. Îşi doreşte să se bucure din nou de succes. După partida de sâmbătă, din Zăvoi, sibienii vor juca la Chiajna, cu Concordia, echipă pentru care evoluează vâlceanul Raul Rusescu, iar în jurul datei de 1 octombrie, în Zăvoi vine CSA Steaua, una dintre echipele cu cei mai mulţi suporteri din eşalonul secund naţional. Dacă nu se rezolvă problemele cu terenul, şi meciul cu Dinamo l-ar putea disputa trupa pregătită de Eugen Beza tot la poalele Capelei. Acesta va avea loc în primăvară, pe 4 martie.

Articole Similare

Back to top button