Liderii PNL, acuzaţi de politizarea inaugurării căminului de bătrâni din Ostroveni
– iar Matei a aflat că Frâncu nu le-a dat centrul adevăraţilor cavaleri de Malta
Joi, 3 martie, a avut loc inaugurarea Centrului Rezidenţial pentru Persoane de Vârsta a III-a din Ostroveni, un proiect social realizat de Primăria Râmnicului şi care, în mandatul lui Frâncu, a fost dat unei fundaţii de la Bucureşti. Înainte de evenimentul de ieri, aflând că liderii naţionali ai PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, şi-au anunţat participarea la această inaugurare, primarul Gigi Matei a declarat că cei doi politicieni n-au ce să caute acolo. “Consider că o astfel de participare, politică, la un eveniment de factură strict administrativ-socială este una de natură a deturna şi politiza demersul iniţial care a stat la baza acestui Centru”, a transmis edilul PSD. Tot zilele acestea, Gigi Matei a aflat că fundaţia care l-a convins pe Frâncu să-i dea căminul de bătrâni nu ar avea de fapt nicio legătură cu Adevăratul Ordin al Cavalerilor de Malta. În aceste condiţii, Matei a anunţat că nici el nu va mai participa la inaugurare.
Şi asta nu este tot. Ieri, Ordinul Suveran al Sfântului Ioan de Ierusalim de Rodos şi de Malta ne-a transmis atât nouă, cât şi Primăriei Râmnicului, un comunicat în care arată că nu are nicio legătură cu “organizaţia denumită Marele Priorat Român Autonom al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de Ierusalim – Cavalerii de Malta”, reprezentată de doctorul Adrian Secureanu, de la Malaxa. “Organizaţia sus menţionată, reprezentată de dl. Adrian Secureanu, foloseşte numele, emblema şi reputaţia Ordinului Suveran de Malta în mod abuziv şi ilegal, cu scopuri exclusiv pecuniare şi personale, ducând în eroare potenţiali donatori sau finanţatori. Ordinul Suveran de Malta le va solicita dlui. Adrian Secureanu şi organizaţiei sale încetarea imediată a folosirii denumirilor şi siglei menţionate, şi nu va ezita să-i dea în judecată dacă vor continua acest abuz”, a mai precizat adevăratul Ordin Suveran de Malta. Partea şi mai funny a situaţiei este că Gorghiu şi Blaga au fost invitaţi de falşii cavaleri de Malta la inaugurarea căminului de bătrâni de lângă grădina zoologică din Ostroveni. Ce rahat, numai la noi se putea întâmpla!!!