„Licurici” şi fraţii Geantă nu şi-au mai prelungit contractele cu CSM

licuriciZilele trecute, încă trei jucători au decis să nu-şi mai prelungească înţelegerile cu CSM Rm. Vâlcea. Este vorba de fundaşul Alexandru Ionescu, alias „Licurici”, de portarul Dragoş Geantă şi fratele acestuia, Bogdan. „Am discut cu Lucian Munteanu şi nu am ajuns la nici un acord pentru a continua în Zăvoi. Le doresc baftă colegilor mei. Sunt convins că vor face meciuri frumoase în campionat. Cel mai probabil, o să joc în Liga a III-a, pentru că e prea târziu să-mi mai găsesc echipă în Liga a II-a”, a spus „Licurici”. Atacantul Bogdan Geantă a declarat că a luat decizia de a nu mai continua în Zăvoi pentru a începe o nouă aventură. „Acum şase ani, când aveam doar 19 ani, am venit la CSM Rm. Vâlcea. Apoi, m-am transferat la Damila Măciuca, după care am revenit în Zăvoi. După 6 ani, consider să este nevoie de o schimbare în cariera mea. Bineînţeles că am regrete că plec. Doar au fost atâţia ani minunaţi în Zăvoi”, a spus şi Bogdan Geantă. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button