Leonard Săraru s-a operat la Bucureşti
* fiul cel mic al primarului din Şirineasa a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchiul stâng, care îl va ţine departe de teren aproximativ şase luni
În meciul dintre AS Şirineasa şi Unirea Drăgăşani, încheiat la scorul de 1-0 în favoarea echipei gazdă, fiul cel mic al primarului Dan Săraru, Leonard, s-a accidentat. La o contră, adversarul său, Dan Ioniţă, i-a căzut pe picior şi l-a scos din circuit. Leo spera să scape doar cu o entorsă, însă verdictul medicilor a fost dur: ruptură a ligamentului încrucişat anterior al genunchiului stâng. Adică episodul din 2011 s-a repetat. Atunci, Săraru-junior a suferit o ruptură de ligamente la genunchiul drept, care l-a ţinut departe de teren câteva luni bune. A fost operat cu succes la Bucureşti, la Spitalul de Urgenţă „Floreasca”. Şi de această dată a mers tot în Capitală pentru a suferi intervenţia chirurgicală necesară. Acelaşi medic s-a „ocupat” de genunchiul său, în speţă profesorul universitar Gheorghe Popescu, un specialist în astfel de operaţii. Intervenţia chirurgicală, deşi a fost dificilă, s-a încheiat cu bine, iar Leo s-a întors deja acasă. Se va întoarce în Bucureşti în jurul datei de 20 noiembrie. Va efectua recuperarea la Mogoşoaia. Conform estimărilor, dacă recuperarea decurge bine, acesta ar putea fi din nou apt de joc peste aproximativ şase luni. Important de menţionat ar fi că terenul 2 din Zăvoi, acolo unde şi-a desfăşurat majoritatea antrenamentelor din perioada junioratului, ar putea fi o cauză a acestor probleme de sănătate ale fiului cel mic al primarului din Şirineasa. Această variantă, ca suprafaţa de joc sintetică de pe terenul 2 al stadionului „Municipal” să-i afecteze pe jucători din punct de vedere fizic, este susţinută şi de alte exemple. Aproape jumătate din colegii de generaţie ai lui Leo Săraru, care s-au antrenat intens pe sinteticul din Zăvoi, au suferit accidentări similare şi au ajuns la „cuţit”. (S.S.)