Lăpuşata, în beznă din cauza datoriilor lăsate „moştenire” de Aurelian Cornoiu
Liberalul Nicolae Joiţa, primarul comunei Lăpuşata, nu a reuşit să stingă integral datoriile moştenite de la Aurelian Cornoiu.
Joiţa a declarat că mai are de achitat 1,9 miliarde de lei vechi, pentru lucrări la căminul cultural (1,7 mld. lei) şi baza sportivă (0,2 mld. lei). „În cele câteva luni de mandat pe care le am până acum, am plătit în jur de 1,5 miliarde lei vechi în contul datoriilor moştenite. Problema este că datoriile rămase trebuie plătite până la finele lunii următoare. Altfel, am încurcat-o. Nu ştiu de unde vom găsi bani pentru a acoperi 85 la sută din arierate, cum ne cer cei de la Bucureşti”, s-a arătat îngrijorat primarul comunei Lăpuşata. El a explicat că anticipase o astfel de situaţie şi începuse să se gândească chiar şi la un împrumut, însă se îndoieşte că aceasta ar fi cea mai bună soluţie. „Am luat măsuri, am început să facem economii, dar nu este suficient. Am oprit chiar şi iluminatul public, de câteva zile, pentru că nu sunt bani. Mi-e tare teamă că, dacă Guvernul sau Consiliul Judeţean nu ne ajută, îi vom mai da drumul de Paşti, dar vom avea şi alte probleme. Nu glumesc! Într-un an, iluminatul public, dacă funcţionează normal, costă în jur de un miliard. Păi, asta înseamnă jumătate din bugetul nostru local. În 2010, 2011 şi 2012, s-au plătit 2 miliarde, pentru că au fost şi perioade în care nu s-a folosit”, a justificat Nicolae Joiţa. O altă soluţie pe care o vede reprezentantul PNL ar fi ca cetăţenii din comună să-şi achite taxele şi impozitele locale până la data de 31 martie, mai ales că ar beneficia şi de o reducere. „După calculele mele şi ale contabilităţii de la şcoală, ar trebui să facem un împrumut de 1,3 miliarde lei vechi. Dacă oamenii ar mai achita din impozite, nu ne-am mai împrumuta atât de mult, ca să plătim apoi dobânzi mai mari şi alte minuni. Am auzit şi eu că, în alte localităţi, găurile sunt de zeci de miliarde. Lumea îmi spune să stau liniştit, pentru că la noi nu e grav. Mie însă mi se pare grav şi nu-mi pică bine nici faptul că am venit la primărie şi nu-mi pot demara proiectele pentru că trebuie să acopăr găuri”, a completat primarul comunei Lăpuşata.