La turneul zonal din cadrul Campionatului Naţional organizat de FRF, juniorii A1 de la Posada Perişani au fost repartizaţi în Grupa A

• campionii judeţului nostru vor juca trei meciuri la Reşiţa

Campioana de juniori A1 a Ligii a IV-a, Posada Perişani (alcătuită din fotbalişti crescuţi la Frăţia 2010 Rm. Vâlcea) a câştigat dubla manşă cu FC Tălmaciu şi s-a calificat la turneul zonal, care va avea loc săptămâna aceasta, în perioada 21 -24 iunie. FRF a decis ca trupa pregătită de Lucian Giurcă să fie repartizată în Grupa A, alături de AS Strehaia (Mehedinţi), Energia Craiova şi Universitatea Petroşani. Câştigătoarea grupei se va califica în semifinalele Campionatului Naţional de juniori A1, programat la Buftea, pe 29 iulie. Actul final al acestei competiţii va avea loc a doua zi, tot în cadrul complexului din oraşul ilfovean. La turneul zonal participă 20 de competitoare, împărţite în patru grupe, de patru şi, respectiv, şase echipe.

Lucian Giurcă, antrenorul juniorilor A1 de la Posada Perişani:
„De departe, cel mai incomod adversar va fi Craiova, cu jucători mult mai experimentaţi”

Juniorii A1 de la Posada Perişani vor pleca vineri, la ora prânzului, spre Petroşani, locul unde vor avea loc meciurile din cadrul Grupei A. Antrenorul Lucian Giurcă a precizat că bătălia pentru primul loc se va da cu Energia Craiova, echipă alcătuită din juniori mai mari şi mai experimentaţi.Posada Perişani va juca primul meci vineri, de la ora 17.00, cu AS Strehaia, al doilea sâmbătă, de la 19.00, cu Energia Craiova şi luni, de la 11.00, cu Universitatea Petroşani. „Echipa Craiovei are în componenţă mulţi juniori născuţi în 1994 şi 1995, care sunt cu doi, trei ani mai mari decât ai mei. Sunt convins însă că avem şanse de a ne califica în semifinale şi de a realiza o performanţă frumoasă. Aş dori să-i mulţumesc domnului primar Ion Sandu, pentru sprijinul oferit la acest turneu. Dânsul ne-a pus la dispoziţie un microbuz şi ne va asigura cazarea pe cele trei zile cât vom sta la Petroşani. De asemenea, domnul primar ne-a urat baftă, având încredere într-o calificare în semifinale”, a declarat Lucian Giurcă.

Profesorul Dan Zguroiu le-a urat mult succes foştilor elevi de la FC Frăţia

Profesorul Dan Zguroiu îi cunoaşte foarte bine pe jucătorii lui Lucian Giurcă, deoarece i-a antrenat timp de cinci ani, mai exact, până în vara lui 2010. Acesta este încrezător în puterea foştilor elevi de a se califica în semifinale şi le-a urat mult succes la turneul de la Petroşani. „Vor întâlni echipe foarte bune, bine organizate. Dacă sunt atenţi la maxim pe durata celor trei jocuri, vor ajunge în semifinale. Fotbaliştii lui Lucian Giurcă pot face o figură frumoasă. Cu toţii le vom ţine pumnii zilele acestea, deoarece au şansa de a face cinste judeţului”, a spus Dan Zguroiu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button