Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Social

La Stoileşti, drumul înghiţit de crater a fost refăcut

La începutul anului 2021, pe fondul precipitaţiilor abundente, mai multe căi de acces din judeţul Vâlcea, printre care şi DC 39, de la Stoileşti, au fost afectate foarte grav. În ceea ce priveşte drumul de la Bulagei, două benzi de circulaţie au fost înghiţite de un crater care, din cauza calamităţilor, s-a mărit ameninţător. Văzând ceea ce se întâmplă, primarul Florin Ionescu a alertat la acel moment toate autorităţile – Guvernul, Instituţia Prefectului, ISU, ANIF şi CJV, dar nu a stat cu mâinile în sân, ci – până la primirea ajutorului solicitat – a intervenit cu utilaje pentru a stabiliza perimetrul distrus.  


Spre finele anului 2021, social-democratul a reuşit să obţină o parte din suma necesară refacerii DC 39, în cele două zone grav afectate de alunecările de teren. Pentru execuţia lucrărilor, la kilometrii 3+800 şi 4+750, primarului Florin Ionescu i s-au repartizat 780 de mii de lei din Fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului pentru sprijinirea unităților administrativ teritoriale afectate de calamități naturale. Cu banii alocați, problemele de la Bulagei au fost rezolvate în mare parte, nu total, deoarece, în zonă, sunt necesare inclusiv ziduri de sprijin, drenuri și rigole betonate pentru preluarea și scurgerea apelor, ceea ce înseamnă o sumă de cel puțin trei ori mai mare decât cea repartizată. Lucrările au fost finalizate recent şi reprezintă, totuşi, un pas mare în direcția cea bună. Florin Ionescu, ca şi alţi primari aflaţi în situaţii similare, speră ca Executivul de la Bucureşti să acorde cât mai curând o nouă tranşă de bani pentru continuarea şi eliminarea totală a pericolelor din zonele afectate de calamităţi.

 

Articole Similare

Back to top button