La Roşiile, în doar câteva zile, s-au defrişat ilegal peste 400 de hectare de pădure

rosiile defrisari• cetăţenii din zonă cer ca Inspectoratul de Jandarmi, Inspectoratul de Poliţie, Consiliul Judeţean Vâlcea, Direcţia Silvică, Prefectura şi celelalte instituţii care au responsabilitatea să intervină în astfel de situaţii să ia cele mai drastice măsuri pentru a stopa acest fenomen

La finele săptămânii trecute, mai mulţi cetăţeni din comuna Roşiile ne-au semnalat faptul că pădurea din zona „Balta Dragului” a dispărut, iar în scurt timp ar putea apărea şi efectele negative asupra mediului, alunecări de teren şi distrugerea DJ 676.

Oamenii cu care am stat de vorbă spun că într-un singur punct, în doar câteva zile, au fost tăiate ilegal în jur de 400 de hectare şi speră ca Inspectoratul de Jandarmi, Inspectoratul de Poliţie, Consiliul Judeţean Vâlcea, Direcţia Silvică, Prefectura şi celelalte instituţii care au responsabilitatea să intervină în astfel de situaţii să ia cele mai drastice măsuri pentru a stopa acest fenomen. „În localităţile din această zonă, defrişările ilegale sunt de multă vreme la modă. Peste tot se fură lemne, dar de această dată vorbim de ceva ce nu s-a mai întâlnit. S-au tăiat 400 de hectare. Pe-aici, nu trec prea multe maşini. Dacă staţi 5 minute, veţi vedea cum trec camionete pline cu lemne. Nimeni nu le opreşte, nimeni nu le controlează. Bine, pădurea a dispărut şi nimeni nu a zis nimic. Mi-e teamă că autorităţile se vor sesiza când va fi prea târziu. Veţi vedea ce probleme majore vor apărea. În scurt timp, dealurile o vor lua la vale, deci vor fi şi aici alunecări de teren. De asemenea, drumul judeţean va fi afectat sever. Va fi dezastru! Sper ca instituţiile abilitate să îşi dea seama de gravitatea situaţiei şi să stopeze acest fenomen cât încă nu e prea târziu. Nu vor fi suficiente una-două acţiuni. Cred că va fi necesară o acţiune de amploare şi de durată, care la final să aibă nişte rezultate concrete: vinovaţi traşi la răspundere, descurajarea celor care se ocupă de aşa ceva să continue. Să pună filtre, camere, nu ştiu… Altfel, şefii instituţiilor pe care le-am enumerat nu sunt altceva decât complici la acest jaf fără precedent. Să distrugi pădurea la acest mod, din punctul meu de vedere, este o crimă!”, a declarat, sub protecţia anonimatului, un localnic. Acesta ne-a rugat să nu-i facem public numele din cauză că „la mijloc, este vorba despre o structură de tip mafiot”. Un alt cetăţean din Roşiile ne-a explicat că ceea ce s-a întâmplat la „Balta Dragului” s-ar întâmpla şi din cauza ocoalelor silvice. „Din câte am auzit eu, această zonă, ca multe altele, este disputată între ocoalele silvice din Bălceşti şi Horezu. Până îşi reglează conturile între ele, pădurea nu e păzită şi vin rudarii sau, cine ştie!, extratereştrii, şi rad tot ce înseamnă fag, stejar. Sigur, consecinţele le suportăm noi, toţi”, a adăugat, extrem de îngrijorat, localnicul.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button