Liga III

”La Petroşani am făcut unul dintre cele mai bune jocuri din acest sezon. Am pierdut nemeritat două puncte”

Deşi lotul a fost decimat din diferite motive, jucătorii la care Lucian Giurcă a apelat pentru meciul din deplasare, cu Jiul, şi-au făcut datoria cât au putut de bine. Antrenorul Viitorului este de părere că a fost unul din cele mai bune jocuri din acest sezon şi tocmai de aceea rezultatul înregistrat, 2-2, este nedrept.

”Trebuia să câştigăm. Am jucat bine, mai ales a doua repriză. I-am dominat, am avut o fază de 11 metri neacordat, plus două bare la Pufu şi alte situaţii. Consider că am pierdut nemeritat două puncte. După părerea mea, la Petroşani am făcut unul dintre cele mai bune jocuri din acest sezon. În prima repriză am primit gol, dar am egalat rapid. Apoi, cum era mai rău, înainte de pauză, în minutul 45, arbitrul a pus mingea pe var. Sami a făcut faultul un metru în afara careului. Acum faptul e consumat. În repriza secundă am dominat. Gazdele au trecut de patru-cinci ori centrul terenului. Am avut ocazii, dar acesta e fotbalul, greşeala aşteaptă. Am egalat, dar nu am reuşit să înscriem şi golul 3. Acum, ne concentrăm pe meciul de Cupă, cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu. Nu ştim exact ce echipă vom întâlni, ce strategie au cei de acolo, dacă mizează pe Cupă, dacă vor veni cu cei mai buni jucători la Fedeleşoiu. Indiferent de situaţie, noi încercăm să ne facem treaba şi să câştigăm. Dorinţa noastră este să mergem mai departe şi cum am mai spus, să aducem o echipă de Liga I la Dăeşti. După meciul de Cupă, urmează cel cu Cisnădie. Bineînţeles, nu ne gândim decât la victorie. Vreau să ne apropiem de podium”, a declarat Lucian Giurcă, antrenorul formaţiei Viitorul Dăeşti.

Articole Similare

Back to top button