Editorial

La mulţi ani, fotbal românesc!

Dobre_Madalin_2010_12Fotbalul din România se aseamănă enorm de mult cu propriile autostrăzi: întotdeauna la stadiul de proiect. Iar, dacă vine vorba de finalizarea lucrărilor, atunci ne aruncăm cu panglica abia prin 2020, c-aşa suntem noi… migăloşi. Când vine vorba de selecţia jucătorilor, noi suntem cei mai buni. Plătim mult pentru proşti şi ne zgârcim la mărunţiş pentru cei buni. C-aşa suntem noi… „bisnismeni”. Avem cel mai tare campionat. Doar într-un top cu Bangladesh, Somalia şi Insulele Virgine. Şefii fotbalului de la noi sunt mai buni ca toţi ceilalţi la un loc. Păi, ar fi în stare să-şi facă un nou sediu la „Mititica#, doar de dragul funcţiei. C-aşa suntem noi… devotaţi funcţiei. În Europa suntem simpaticii tuturor. Oferim câte trei puncte la fiecare duel cu ăi de-afară. C-aşa suntem noi… darnici din fire.
Şi totuşi am avut şi motive de bucurie… După meciul de miercuri, vrem nu vrem, Steaua obligă la cuvinte frumoase. Obligă calificarea, obligă spiritul, obligă emoţia, obligă mândria celor 50,000 de fani de pe Naţional Arena şi a milioanelor din faţa televizorului. Un alt lucru care obligă, este discrepanţa dintre Steaua şi restul echipelor din România care, din păcate pentru frumuseţea fotbalului, n-au nici performanţe şi nici suport. Aşadar, asta este Steaua; echipa care bate Barcelona în finala Champions League, apoi este umilită de AC Milan peste trei ani în aceeaşi competiţie, echipa care bate PSG cu 3-2 (3-0 la masa verde) apoi pierde 5-0 la Paris; echipa care elimină Valencia la penaltiuri apoi pierde clar cu Villareal; echipa care pierde la Rosenborg, apoi şterge pe jos cu Betis Sevilla; echipa care câştigă la Kiev cu 4-1, apoi nu poate trece de Slavia Praga; echipa care pierde 5-0 la Haifa, apoi se califică în primăvara europeană. Una peste alta, urâtă sau iubită, bună sau slabă, Steaua este o echipă care face tot farmecul fotbalului românesc. În 2004, imediat după ce se calificau în premieră în grupele Cupei UEFA, pierdeau acasă cu Poli Iaşi, după un gol superb marcat de Adrian Cristea. Acum, urmează meciul cu Voinţa Sibiu şi totul este posibil! Dar să nu uităm nici arbitrajul românesc…
Am văzut în ultima etapă a anului, la meciul câştigat de Dinamo în Ardeal şi cel câştigat de CFR la Astra, o demonstraţie a ceea ce reprezintă mizeria, miticismul şi obrazul gros al românului care comandă. Penaltiul gratuit oferit „câinilor”, respectiv penaltiul clar refuzat gazdelor plus fazele importante decise în favoarea echipei lui Ciobotariu, penaltiul clar refuzat Astrei Ploieşti plus neeliminarea lui Nuno Diogo nu duc decât la o singură concluzie: Tudor şi Haţegan trebuie aspru pedepsiţi. Dacă nu sunt prosti sunt hoţi şi dacă nu sunt hoţi sunt proşti! Ce vreţi mai simplu de atât? Rămâne de văzut dacă Ion Crăciunescu are acea mână de fier  cu care să semneze excluderea tuturor acestor „viermi” din arbitraj.
Până atunci… Crăciun Fericit România! Cu tot cu fotbalul ce ni-l oferi! Totuşi, mândră patrie, poate în anul ce urmează vei catadicsi să oferi mai mult fotbalului tău. C-aşa suntem noi… microbişti de viţă veche.

• Ec. Mădălin DOBRE

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button