La Muereasca, a început curăţenia de primăvară. În următoarea lună, primarul se aşteaptă la o avalanşă de turişti şi credincioşi
Pentru că a venit primăvara şi se apropie sărbătorile de Paşti, ca în fiecare an, în această perioadă, primarul Ion Ungureanu, de la Muereasca, a demarat curăţenia generală în toată comună. Împreună cu beneficiarii prevederilor Legii 416 privind venitul minim garantat şi cu câţiva voluntari, liberalul a început această acţiune cu strângerea gunoaielor de pe cursurile de apă din localitate, după care urmează căile de acces.
Cum, la Muereasca, sunt în toi lucrările de modernizare atât pe DC 171, cât şi pe DJ 658, rezultă foarte mult praf, dar şi resturi de materiale de construcţii. Inclusiv acestea sunt colectate şi trimise spre depozitare. Primarul Ion Ungureanu a explicat că aceste acţiuni de curăţenie sunt necesare nu doar pentru comunitatea locală, ci şi pentru sutele de vizitatori care, săptămânal, vin la Mănăstirea Frăsinei sau la alte obiective din Muereasca. De Paşti, autorităţile se aşteaptă la o avalanşă de turişti şi credincioşi şi doresc ca impresia acestora să fie una cât mai plăcută. Cu această ocazie, reprezentanţii administraţiei publice au făcut şi un nou apel la oameni, rugându-i să semnaleze imediat cum văd că cineva aruncă gunoaie în locuri nepermise. Pentru astfel de abateri, au început să se dea amenzi usturătoare, iar sancţiunile vor continua până când toată lumea va înţelege că trebuie să protejăm mediul în care trăim.