Administratie

La Muereasca, două proiecte prin CNI: modernizarea şcolii şi asfaltarea drumurilor (4,75 km.)

După ce, spre finele lui 2020, CNI i-a comunicat faptul că documentaţiile pe care le-a depus au fost aprobate, Ion Ungureanu, primarul de la Muereasca, se aşteaptă ca, anul acesta, să înceapă respectivele investiţii. Este vorba despre asfaltarea drumurilor comunale (4,75 km.) şi reabilitarea, modernizarea, dotarea Şcolii Gimnaziale şi amenajări exterioare aferente, în satul Muereasca de Sus. Ambele obiective apar în Lista sinteză de la Compania Naţională de Investiţii şi, în mod normal, ar trebui scoase la licitaţie cel târziu la vară.

“La şcoala de centru, avem 140 de elevi şi s-a ivit această oportunitate – să modernizăm unitatea. La drumuri, avem aproape 5 kilometri de asfaltat. În proiect, sunt cuprinse şi rigole, ziduri de sprijin, poduri, podeţe, deci vorbim – de asemenea – de o lucrare foarte serioasă. Am fost la Bucureşti chiar şi zilele trecute pentru a mă interesa de soarta celor două proiecte. Au mai fost necesare mici retuşuri, s-au făcut, iar acum, sigur, totul depinde de câţi bani se alocă prin buget pentru progamul de la CNI. Dacă totul va fi bine, cum sperăm noi, vom fi chemaţi la Bucureşti să semnăm acordurile necesare. CNI se va ocupa de licitaţii, de aproape tot. Noi le punem la dispoziţie amplasamentele, facem dovada că sunt în domeniul public al localităţii, că sunt cadastrate şi nu există suprapuneri sau alte probleme”, a detaliat Ion Ungureanu, primarul comunei Muereasca.

Articole Similare

Back to top button