Administratie

La Milcoiu, Daniel Muşat continuă lupta cu stihiile naturii

În ultimele decenii, comuna Milcoiu a fost afectată în numeroase rânduri de calamităţile naturale, din cauza poziţionării geografice, a activităţilor oamenilor din zonă, a reliefului şi cursurilor de apă care o străbat. În ciuda resurselor limitate de care a dispus, primarul Daniel Muşat a găsit soluţii de fiecare dată şi a remediat pagubele generate de stihiile naturii. Zilele acestea, edilul continuă această luptă prin proiectarea unor lucrări de refacere a unui pod distrus, de consolidare a versanţilor din zonă şi de stopare a alunecărilor de teren. În acest sens, a început o colaborare cu compania Cons Drum, de la Rm. Vâlcea, care s-a angajat, în condiţii avantajoase pentru beneficiar, să realizeze documentele pentru obţinerea Certificatului de urbanism, a avizelor şi acordurilor prevăzute în CU, D.A.L.I., inclusiv analiza cost – beneficiu, dar şi verificarea tehnică.

Articole Similare

Back to top button