La derby-ul cu Alunu, ACS Păuşeşti Măglaşi nu s-a bazat pe unul dintre cei mai valoroşi jucători! Vali Mihalcea a fost la Naţională

Sâmbătă, 15 martie, în Liga a IV-a a fost derby pentru locul 3. ACS Păuşeşti Măglaşi a primit vizita echipei Olteţul Alunu. Practic s-au înfruntat locul 3 cu locul 4. Victoria a aparţinut oaspeţilor, care au câştigat duelul de la Băile Olăneşti cu 2-1. Gazdele au deschis scorul în prima repriză, prin Cosmin Băiţa. Oaspeţii au marcat cele două goluri în ultimele 20 de minute, prin Toma şi Ciprian Șurlin. De la Păuşeşti Măglaşi a absentat unul dintre cei mai valoroşi jucători din fotbalul judeţean, atacantul Vali Mihalcea. Acesta a fost plecat la o acţiune a echipei naţionale a României de minifotbal.
”Am fost cu toţii supăraţi, pentru că nu s-a legat nimic, din primul până în ultimul minut. Parcă nu am fost noi. Multe pase greşite, cadouri făcute oaspeţilor. Normal că s-a simţit şi lipsit lui Vali. Roşianu a intrat într-un picior, dar s-a văzut că nu e în apele lui. Dar nu am avut alte opţiuni. Poate că i-am tratat pe adversari şi puţin de sus, iar ei au venit mai motivaţi după înfrângerea cu Budeşti. Dacă ar fi câştigat în runda precedentă, poate erau mai relaxaţi acum, dar am înţeles că li s-a dat un ultimatum şi s-au mobilizat mai bine. Au jucat foarte agresiv, nu doar ca faulturi, ci şi ca pressing, deposedări. Nu ne-au lăsat să pasăm. Ciprian Vlădoi, Cătălin Duminică au ieşit cu genunchii şi gleznele varză. Acasă, la Alunu, joacă şi mai tare, la 150% faţă de un meci în deplasare, dar mie mi-a plăcut, în sensul în care aşa trebuie să procedăm şi noi, să fim mai agresivi, să nu lăsăm adversarul să joace. Cu toate acestea, în mare noi am controlat jocul. Nu a fost cazul să ne domine. Am condus cu 1-0, am avut posibilitatea să ne desprindem. A fost şi faza aceea la Ciprian Vlădoi, unde eu consider că a fost penalty, dar am văzut că părerile sunt împărţite. Dar nu m-am legat de asta, aşa a văzut Răzvan. Nu din cauza asta am pierdut noi meciul. Ci din lipsă de concentrare, de soluţii mai bune pentru linia mediană şi defensivă. Pe o neatenţie, minge pierdută la mijlocul terenului, am primit golul egalizator, care lor le-a dat curaj. Au venit peste noi şi pe o altă greşeală a noastră au trecut ei în avantaj. Nu meritam să câştigăm, dar cred că echitabil ar fi fost un egal. Nu le reproşez nimic băieţilor. Apar astfel de situaţii când te aştepţi mai puţin. Am evitat să facem o analiză la cald. Ne liniştim şi ne concentrăm pe următoarele meciuri. Toate vor fi grele. Cum am mai spus, returul este mult mai dificil, sunt echipe din subsolul clasamentului care s-au întărit şi luptă pentru fiecare punct. Trebuie să avem răbdare. Lupta pentru podium rămâne deschisă. Să nu uităm că în tur, după ce am pierdut la Alunu, ne-am mobilizat şi am avut 10 meciuri la rând fără înfrângere, cu 8 victorii şi 2 remize, cu FCPO şi Cozia”, a declarat Claudiu Dumitru, antrenorul echipei ACS Păuşeşti Măglaşi.