Administratie

La Dăeşti, reţeaua de gaze se va întinde pe o lungime de 20 de kilometri

Ciprian Olaru şi George Popolan au făcut toate demersurile necesare în vederea obţinerii avizelor pentru promovarea unei noi investiţii importantă pentru comuna Dăeşti. Le-au obţinut, iar acum mai aşteaptă doar emiterea autorizaţiei de construire pentru proiectul de înfiinţare a sistemului de distribuţie a gazelor naturale. Este vorba despre câteva zile. Imediat după ce obţin şi acest ultim document, reprezentanţii Primăriei Dăeşti vor depune proiectul în vederea obţinerii finanţării necesare prin FSDI. Valoarea investiţiei se ridică la 6,9 milioane lei. Comuna Dăeşti se va branşa la magistrala din Călimăneşti. Reţeaua de gaze din Dăeşti se va întinde pe o lungime de 20 de kilometri. Autorităţile locale speră ca investiţia să se finalizeze în maxim doi ani. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button