La Caransebeş, CS CET Govora a făcut cel mai bun meci din actualul sezon al Diviziei A2
Pe data de 10 noiembrie, la Caransebeş, s-a desfăşurat a V-a etapă din cadrul Campionatului Naţional de volei feminin destinat echipelor din Divizia A2. În această partidă, formaţia CS CET Govora, pregătită de antrenorii Nicoleta şi Marius Mărgărit, a întâlnit gruparea din localitate a Clubului Sportiv Municipal Caransebeş. După un joc destul de echilibrat, vâlcencele au reuşit să se impună în faţa gazdelor cu scorul de 3-1. Potrivit afirmaţiilor lui Marius Mărgărit, fetele din Sala „Capela” au pierdut doar cel de-al doilea set la 24 de puncte. Sportivele clubului prezidat de Cito Drăgan au câştigat seturile 1, 3 şi 4 cu 25-19, 26-24 şi 25-22.
„Consider că acesta a fost cel mai bun meci al nostru în actualul sezon competiţional. Întreaga echipă a jucat altfel, fără emoţii şi fără teamă. Dacă fetele s-ar fi comportat aşa şi în partidele trecute, am fi avut mari şanse să obţinem mai multe victorii până în acest moment. Despre adversarele noastre din această etapă, vă pot spune că sunt jucătoare experimentate, mai mari ca vârstă decât cadetele şi junioarele de la CS CET Govora”, a declarat Marius Mărgărit.
În încheiere, antrenorul a precizat că cea mai bună evoluţie în meciul de la Caransebeş au avut-o jucătoarele Alexandra Ciucu şi Bianca Firan. Alături de ele, au mai evoluat Elena Drăghici, Cristina Florescu, Ioana Aprodu, Roxana Baran, Roberta Craioveanu, Lili Dobriţoiu şi Ioana Silvilescu. (O.D.)