Karate

La capătul lumii! Paul Dinu pleacă în Antarctica!

Antrenorul emerit Paul Dinu, unul dintre cei mai valoroși sportivi ai Vâlcii, se pregătește pentru aventura vieții. Anul 2022 îl va găsi la capătul lumii, în cel mai sudic oraș al planetei, Ushuaia. De acolo se va îmbarca pentru Antarctica. A ”pus piciorul” pe toate celelalte șase continente.

”În perioada 10-26 ianuarie 2022 voi merge într-o expediție pe al VII-lea continent, respectiv în ANTARCTICA. Visul meu este să vizitez toată planeta. În ianuarie 2022 vine timpul să ajung pe ultimul continent, după ce am fost deja pe celelalte șase. Am început de ceva timp pregătirea fizică pentru aceasta deplasare destul de dificilă. Antrenamentele susținute din ultima perioadă au dat deja roade la Istanbul, unde am reușit să obțin încă un titlu de Campion Mondial la Karate Shotokan. Cred că va fi o aventură extraordinară. Sunt singura persoană din România care va trebui sa ajungă pe 13 ianuarie 2022 în Patagonia (Ushuaia), la îmbarcarea pe vas pentru expediția din Antarcica. Dedic această plecare persoanelor cu nevoi speciale, în special sportivilor mei cu Sindrom Down de la grupa de Para-Karate. Îmi doresc ca în urma acestei expediții să crească numărul sportivilor cu nevoi speciale, indiferent de sportul practicat”, a spus Paul Dinu, cu privire la planurile sale din perioada următoare.

FOTO Antarctica: Destination Tour

Articole Similare

Back to top button