Liga III

La Avrig, ca mielul la tăiat. ”Olarii”, șanse minime în fața liderei

Vineri, 26 martie, de la ora 15.00, Flacăra Horezu va juca, în deplasare, cu Viitorul Șelimbăr, cea mai bună echipă din Seria a VII-a a Ligii a III-a. ”Olarii” vor merge la Avrig precum mielul la tăiat. Șansele de a obține un rezultat bun sunt minime. Șelimbăr a pierdut doar două puncte în 12 etape. Horezu e pe locul 5, cu 16 puncte, însă toate câștigate în prima parte a sezonului. În 2021, încă nu a cunoscut gustul succesului. A pierdut două partide. În niciuna nu a reușit nici măcar să marcheze. 4-0 a fost cu Dăești și 3-0 cu Cisnădie. În confruntarea cu echipa de pe primul loc, Gabi Mangalagiu nu-l va avea la dispoziție nici pe Ion Marian, unul dintre cei mai buni jucători din perioada de pregătire. ”Butelie” a luat roșu în partida cu Cisnădie. În cazul în care pierde cu Șelimbăr, iar Deva și Dăești își câștigă meciurile de pe teren propriu, Flacăra poate pica pe locul 7 în clasament, după runda cu numărul 13.

Articole Similare

Back to top button