Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Box

”L-am văzut pe Marius zâmbind. Va păși, alături de Angelo, în drumul spre aur”. Marius Băluță, elogiat de un om greu din boxul românesc

În toamna anului trecut, sportul vâlcean a devenit mult mai sărac. Cel mai valoros antrenor de box din județul nostru, Marius Băluță, a pierdut lupta pentru viață la doar 45 de ani. Acum, unul dintre elevii săi, este aproape de o mare performanță. Angelo Teodosescu, în prezent legitimat la un club din Tg. Jiu, este foarte aproape de medalia de aur la Europenele de juniori. Duminică va boxa pentru aur. Unul dintre ”oamenii grei” din boxul românesc, a ținut să remarce contribuția pe care a avut-o Marius Băluță în formarea lui Angelo. Postarea sa de pe o rețea de socializare i-a sensibilizat pe toți cei care l-au cunoscut și apreciat pe regretatul antrenor:

Prieten drag, victoria de azi a fost și pentru tine! Marius Băluță a fost antrenorul care l-a descoperit și pregătit o lungă perioadă pe Angelo Teodosescu, care va boxa duminică pentru medalia de aur la CE Juniori – Georgia.

Sunt în Georgia împreună cu președintele FRB, Vasile Cîtea. Am venit la invitatia unui prieten al boxului românesc și deși inițial am dorit să stau doar 3 zile, am rămas să vad și ultima parte a CE Juniori. Impresionat și de Tbilisi, un oraș superb, am fost martorul unor sferturi de finală foarte încinse. 6 medalii și locul 6 în clasamentul pe medalii e o performanță foarte bună. Din cei 6, 3 sportivi (doua fete și un baiat) au reușit să acceadă în finală. Despre fete și despre Amalia Niță (un adevarat diamant care, șlefuit, sunt convins că va aduce glorie boxului românesc și in viitor) voi scrie mâine. Chiar și mai multe despre Angelo Teodosescu (80 kg), care după un KO în sferturi a câștigat foarte clar un meci greu astazi împotriva croatului Mateo Pejic. Aș vrea să amintesc un prieten drag care ne veghează azi din ceruri: Marius Băluță. El a fost cel care a venit să îmi spună despre un baiat din Vâlcea puternic și muncitor. Am fost și l-am vazut pe Angelo cred că în urmă cu 3 ani. Era cadet și făcea 68 de kg. A devenit un boxer puternic, acum o certitudine. După medalii la cadeți, nu numai la CN, dar și la CE cadeți, Angelo a dovedit seriozitate și va boxa duminică impotriva sportivului din Rusia cu medalia de aur pe masă. Felicitări, Angelo, dar eu personal am ținut să evoc un prieten drag, Marius, care l-a descoperit pe Teodosescu și l-a format ca boxer. Astazi, la decizie, l-am vazut pe Marius zâmbind. Este drept să ne gândim și la Marius și cred că duminică, de acolo de sus, el va păși alături de Angelo în drumul dificil spre medalia de aur!!! Îmi cer scuze celor pe care nu i-am menționat azi (sportivi și antrenori), dar postul de azi a fost mai mult despre Marius Băluță”.

Articole Similare

Back to top button