Konyeha, fotbalistul pentru care Dumnezeu înseamnă totul!

Konyeha csm rm valceaÎn secolul XXI, majoritatea fotbaliştilor – indiferent de nivelul la care activează – scuipă în sân, mestecă un smoc de iarbă, poartă amulete, îşi fac tatuaje impresionante ori adoptă alte metode neconvenţionale pentru a invoca ajutorul divinităţii în meciurile disputate contra adversarilor. Zilele trecute, am întâlnit, în Zăvoi, un caz atipic, care face notă discrepantă în ceea ce priveşte cutumele de mai sus. Nigerianul Konyeha Godwin Onyeka respectă ad-litteram tradiţia creştină în care a fost crescut de familia sa şi, după fiecare gol marcat, face metanii pentru a aduce mulţumiri lui Dumnezeu. Iar, peste cei care au observat, plecăciunile sale de petinenţă sunt realizate corect, cu faţa spre Răsărit, adică în concordanţă cu tradiţia şi obiceiurile creştine. În partida câştigată de CSM Rm. Vâlcea cu scorul de 4-1, contra celor de la FC Caransebeş, fotbalistul african a înscris de două ori. De tot atâtea ori s-a aplecat cu reverenţă la pământ şi i-a mulţumit cu lacrimi în ochi Celui de Sus, pentru darul oferit. „Konyeha nu doar că are obiceiul de a se închina lui Dumnezeu, dar ascultă cântece bisericeşti de mai multe ori pe zi. Este un fotbalist foarte credincios, cum rar vezi…Ne-a uimit pe toţi prin modul său foarte disciplinat”, a spus un fotbalist de la CSM Rm. Vâlcea.

Prenumele său, Godwin, se traduce simplu: „Dumnezeu câştigă!”

Fotbalistul nigerian, care evoluează de patru ani în România, ultima dată, pentru FC Clinceni, a mărturisit că s-a integrat rapid în noul său colectiv, unde a găsit colegi foarte talentaţi, care au calitatea necesară pentru a accede în prima ligă. Extrem de timid, asemeni unui copil care roşeşte când primeşte un cadou de la o persoană străină, Konyeha a acceptat să ne dea un scurt interviu, despre cum se simte în Zăvoi. „Eu mulţumesc mereu lui Dumnezeu şi colegilor care mă ajută să înscriu… Sper să mă descurc cât mai bine la Vâlcea şi să-i fac fericiţi pe toţi. M-am împrietenit repede cu Samson, suntem născuţi în aceeaşi ţară”, a spus Konyeha. Numele complet al nigerianului este Konyeha Godwin Onyeka şi este alcătuit din trei cuvinte, dintre care unul englezesc: Godwin, care înseamnă „Dumnezeu câştigă”, sau, aşa cum îi place chiar lui să spună: „Dumnezeu a câştigat la Vâlcea!”. În dialectul nigerian, Onyeka se traduce printr-o întrebare retorică: „Cine este mai mare decât Dumnezeu?”, la care răspunsul vine, bineînţeles, de la sine: NIMENI! Konyeha, primul prenume al jucătorului de culoare se traduce prin: „You do it the way you are – Faci totul aşa cum te-ai născut, aşa cum te-a lăsat Dumnezeu şi să nu copiezi niciodată o altă persoană”. „Obiectivul echipei este să promoveze, deci obiectivul meu este să o ajut să-şi realizeze ceea ce şi-a propus. Sper să nu dezamăgesc în continuare”, a mai spus Konyeha.

Erik Lincar, antrenor CSM Rm. Vâlcea:
„Konyeha se odihneşte foarte mult şi, de aici, şi forma sa fizică excelentă”

Erik Lincar a mărturisit că fotbalistul său are un stil de viaţă foarte ordonat şi respectă cu stricteţe orele de odihnă. Din acest motiv, el a putut evolua aproape 90 de minute în toate cele trei meciuri disputate de CSM Rm. Vâlcea în decurs de doar o săptămână. „Konyeha e unul dintre jucătorii care se odihnesc foarte mult. La ora 20.00 e deja în pat. Nu obişnuieşte să iasă prea mult în oraş. Tocmai de aia e odihnit şi poate juca 90 de minute, zi de zi”, a declarat Lincar.

Fundaşul Samson Nwabueze:
„Sunt bucuros că a venit şi prietenul meu, Konyeha, la CSM”

Samson Nwabueze s-a bucurat nespus la cele două goluri pe care prietenul său, Konyeha, le-a marcat sâmbăta trecută. De precizat că amândoi sunt de confesiune creştină şi sunt născuţi în Nigeria, cel mai populat stat african, cu 175 de milioane de locuitori, unde islamismul şi creştinismul împart cam acelaşi număr de adepţi. În semn de apreciere pentru golurile înscrise, Samson i-a urmat exemplul colegului de echipă şi a adus mulţumiri lui Dumnezeu. „Şi eu îl apreciez mult pe Dumnezeu, pentru ceea ce a făcut pentru mine, dar nu sunt la fel de credincios ca el. Îl ştiu pe Konyeha de mulţi ani, mai exact, de pe vremea când el făcea parte din lotul naţionalei Under 17 a Nigeriei. Este un jucător foarte bun, disciplinat, care munceşte mult să-şi împlinească visul. Sunt bucuros că şi el a venit la CSM”, a spus Samson. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button