KarateAlte sporturi

Karateka de la Sport Max 2007 Rm. Vâlcea, performanțe internaționale de excepție!

În perioada 19-21 mai, la Oradea s-au desfășurat două competiții internaționale, respectiv Campionatele Mondial și European de Karate Shito-Ryu. Au participat reprezentanți din peste 30 de țări, precum Anglia, Germania, Italia, Franța, Slovacia, România și chiar și Ucraina, dar și din zona scandinavă sau țări exotice din America de Sud, ca Brazilia sau Republica Dominicană. Printre competitori s-au aflat și opt sportivi de la Clubul Sportiv Sportmax din Rm. Valcea. Cinci dintre ei au intrat în finale și au devenit vicecampioni mondiali sau europeni. Au mai fost cinci medaliați cu bronz. Doi vâlceni s-au clasat pe locul cinci.

”Felicitări, sportivilor! Sunt mândru de ei! Mulțumesc, pentru susținere, Consiliului Județean Vâlcea, firmei SC Kynita SRL, domnului Cristi Gînțu și părinților copiilor”, a transmis, la final, Sorin Avram.

REZULTATE CAMPIONAT MONDIAL DE KARATE SHITO_RYU: Gînțu Adelina – vicecampioană mondială / locul 2; Crețu Denisa – vicecampioană mondială / locul 2; Flacau Maria – medaliată cu bronz; Belicaru Octavian – medaliat cu bronz; Tudor Ștefania – medaliată cu bronz; Gojnete Adina – medaliată cu bronz.

REZULTATE CAMPIONAT EUROPEAN DE KARATE SHITO-RYU: Belicaru Octavian – vicecampion european / locul 2; Crețu Denisa – vicecampioană europeană / locul 2; Gojnete Adina – vicampioană europeană / locul 2; Petre Ciprian – medaliat cu bronz; Deaconu David – locul V; Tudor Ștefania – locul V.

 

 

Articole Similare

Back to top button