Liga IV

Juniorul Răzvan Butuc, un adevărat câştig pentru Budeşti! Convinge de la meci la meci. La Malaia, a marcat şi a dat două pase de gol

Viitorul Budeşti are deja două victorii în retur, în condiţiile în care în tot tur a învins de două ori. Cel mai recent succes a fost înregistrat la Malaia. Formaţia coordonată de Tică Negrescu a câştigat cu 5-3 duelul cu Foresta. În retur a pierdut doar în faţa primelor două clasate, Sparta şi SCM.
În ”munţi”, budeştenii au deschis scorul. Zizel Mătăsaru a marcat. Malaia a revenit şi a preluat conducerea (2-1). Juniorul Răzvan Butuc a restabilit echilibrul pe tabelă. El a oferit alte două assist-uri. Este un adevărat câştig pentru Budeşti, a convins şi în precedentele trei partide din retur. Cu Sparta şi SCM a avut mai multe intervenţii chiar pe linia porţii, evitând primirea unor goluri. Se apără, marchează şi îşi pune coechipierii în situaţii bune.
”Ne prieşte aerul tare de munte. Nu prea pierdem la Malaia. Victoria cu Foresta e meritată. Am primit cele trei goluri după nişte faze încâlcite. La primul a fost o deviere, asistentul ridicase off-side, dar centralul a validat golul motivând că jucătorul respectiv nu a influenţat faza, apoi pe o greşeală a noastră, iar ultimul, pe o altă deviere. Noi am înscris prin Mătăsaru, de trei ori, Butuc şi Ilea. La 2-2 ne-am desprins. S-a făcut 2-4. În ultima jumătate de oră am jucat în inferioritate numerică. Narcis Grigore a primit al doilea galben. Prin minutul 70 au redus gazdele din diferenţă (3-4), dar în minutul 80 am marcat din nou, pentru 3-5 şi s-a terminat jocul. Am învins când trebuia şi pe cine trebuia, echipele de nivel apropiat nouă. Ne luptăm până la capăt”, a transmis Tică Negrescu, antrenorul de la Budeşti.

Articole Similare

Back to top button