Juniorii republicani B din Zăvoi au scos un punct pe terenul liderului
Sâmbătă, 2 aprilie, juniorii A şi B republicani ai CSM au jucat în deplasare. Tinerii fotbalişti din Zăvoi au dat piept cu Atletic Bradu, club care se confundă, practic, la acest nivel, cu Şcoala de Fotbal „Dani Coman”. Deşi au întâlnit echipele de pe primul loc, ambele formaţii vâlcene au avut o comportare bună în această rundă. În cazul juniorilor B, aceasta s-a concretizat cu un rezultat de egalitate. Puştii lui Marian Deaconescu au scos o „remiză albă” la Bradu, scor 0-0. Au jucat deschis, şi-au dorit să câştige, însă nu au reuşit să înscrie în partida cu liderul seriei. Le-a fost mai greu mai ales după minutul 60, după ce au rămas în inferioritate numerică. Simeanu a luat roşu şi a lăsat CSM-ul în 10 jucători. La final, pentru replica pe care au dat-o gazdelor, fostul portar Dani Coman, care a urmărit meciul, i-a felicitat pe vâlceni. Din echipa pe care antrenorul Marian Deaconescu a aliniat-o pentru această partidă au făcut parte: Popa – Pistriţu, Ivan, Mocioacă, Oteşanu, Şorega, Simeanu, Bîrziche, Şandru, Tîrş şi Spârleanu. Pe parcursul jocului a mai intrat şi Bogorodea.
Juniorii A de la CSM au pierdut la limită confruntarea cu Atletic Bradu
Şi juniorii A au jucat bine în faţa liderului Atletic Bradu, însă şansa nu a fost de partea lor. În prima repriză, după câteva ocazii clare, gazdele au reuşit să-i surprindă şi să treacă în avantaj. A greşit portarul Teodorescu, însă cu excepţia acestei faze, acesta a avut, ca şi colegii săi, o evoluţie bună. Şi după reuşita gazdelor, vâlcenii au dominat jocul. Din păcate pentru ei, mingea nu a vrut să intre în poartă şi astfel la final Atletic Bradu s-a bucurat de succes. „Băieţii au jucat bine în faţa primei clasate. Nu am ce să le reproşez. Am avut multe şanse de a înscrie prin Roşianu, Popescu, Horumbă şi Lala. Nu am marcat şi pe o greşeală am primit gol. Am continuat să conducem jocul, noi am avut iniţiativa, dar fără rezultat”, a precizat Gabriel Mangalagiu, antrenorul grupei mari de republicani din Zăvoi, după meciul din deplasare, cu Atletic Bradu. (S.S.)