Volei

Juniorii de la „Mircea cel Bătrân” s-au calificat în primele 16 echipe de volei din ţară


Duminică, 3 martie, voleibaliştii de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” au izbutit să facă un meci bun în ultima rundă din sezonul regulat al Campionatului Naţional de volei. Cu toate acestea, elevii lui Marius Mărgărit au pierdut duelul cu CSŞ Blaj cu scorul de 3-0 (pe seturi: 25-15, 25-22, 25-22).

Marius Mărgărit, antrenor CNMB:
„În meciul cu CSŞ Blaj, am resimţit din plin absenţa centrului Dănuţ Chiriţă”

La final, antrenorul echipei vâlcene a pus eşecul şi pe seama faptului că nu s-a putut baza pe serviciile unuia dintre cei mai buni jucători din lot, Dănuţ Chiriţă, care a absentat din pricina unor dureri la spate. „Mă aşteptam să câştigăm cel puţin două seturi în acest meci, dar, din păcate, faţă de partida precedentă, de la Braşov, unde ne-am impus cu 3-0, iar cei mai buni jucători din tabăra noastră au fost Florin Teodorescu şi Dănuţ Chiriţă, duminica trecută nu am contat pe aportul celui de-al doilea dintre aceştia. Chiriţă a acuzat o criză de spate, un blocaj, astfel că nu a putut să intre pe teren. În locul lui, pe postul de centru, am jucat cu o rezervă, iar acest lucru ne-a costat. Absenţa lui Chiriţă i-a făcut pe ceilalţi jucători să fie puţin debusolaţi la început, dar pe parcurs şi-au mai revenit. Dacă îl aveam pe Chiriţă, cred că puteam să câştigăm. Chiar şi aşa, cu excepţia primului set, în celelalte două am evoluat de la egal la egal cu adversarii noştri. Puteam să ne şi adjudecăm un set, deoarece am condus cu 22-21, după care am pierdut însă patru mingi la rând”, a precizat Marius Mărgărit.

Florin Teodorescu, cel mai bun jucător vâlcean în partida de duminica trecută

„În ciuda înfrângerii, consider că am făcut un meci bun. Una pesta alta, a fost un duel cât se poate de frumos, care s-a disputat în faţa unui public foarte numeros. Toţi spectactorii care au fost prezenţi în Sala Capela ne-au aplaudat cu plăcere, în special după primul set, când şi jucătorii noştri au început să-şi mai dea drumul la joc. Seturile 2 şi 3 au fost unele de mare spectacol şi au fost gustate din plin de iubitorii voleiului. Oricum, chiar dacă am fi învins, tot pe locul al treilea am fi terminat, după CSŞ Blaj. În fine, cel mai important lucru e acela că suntem calificaţi în primele 16 echipe din ţară şi vom evolua mai departe la turneul semifinal”, a adăugat antrenorul de volei de la CNMB.
În încheiere, Marius Mărgărit l-a remarcat în mod special pentru prestaţia din meciul cu CSŞ Blaj pe Florin Teodorescu. „Pe lângă acesta, au mai evoluat binişor, în ordine, Liviu Şerbănescu şi Rareş Udubaşa. Chiar dacă am pierdut, am reuşit să ne adjudecăm un punct bonus după acest due, deoarece am jucat permanent cu doi jucători cu talie pe teren”, a conchis coordonatorul secţiei de volei de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button