Juniorii de la AS Căzăneşti au efectuat cantonamentul de iarnă în staţiunea Călimăneşti-Căciulata

Între 1şi 8 februarie, juniorii A1 ai echipei de Liga a IV-a AS Căzăneşti au efectuat un stagiu centralizat de pregătire în staţiunea Călimăneşti-Căciulata. În cantonamentul din vacanţa inter-semestrială au fost prezenţi 14 tineri. Aceştia au răspuns tuturor solicitărilor antrenorului Iulică Dincă. În aceste condiţii, acţiunea a fost considerată una reuşită. „Săptămâna trecută, la Călimăneşti, au fost mai multe echipe, din Vâlcea şi din alte judeţe, în cantonament. Noi am fost cazaţi la Hotel Traian, unde am beneficiat de cele mai bune condiţii, de cazare, masă şi recuperare, după efort. Tocmai de aceea dorim să mulţumim conducerii de la Hotel Traian. De asemenea, nu trebuie uitat nici efortul părinţilor copiilor, fără de care nu am fi reuşit să efectuăm acest stagiu de pregătire”, a spus Iulică Dincă, în ceea ce priveşte stagiul de pregătire de săptămâna trecută. Antrenorul de la AS Căzăneşti a mai precizat că acest cantonament a fost finalizat cu un meci amical. Grupa de juniori A1 de la AS Căzăneşti, formată în principal din jucători născuţi în anii 1998 şi 1999, a întâlnit juniorii A1 de la AS Şirineasa (printre care s-au regăsit şi câţiva tineri din grupa de 1995). Duelul a fost câştigat în mod categoric de AS Şirineasa, echipă aflată în fruntea ierarhiei în seria Sud a campionatului de juniori A1, ataşat Ligii a IV-a. În altă ordine de idei, la finele acestei săptămâni, juniorii de la AS Căzăneşti vor disputa încă o partidă de verificare. Sâmbătă, 15 februarie, pe terenul sintetic din cadrul stadionului Municipal vor înfrunta grupa de ’98 a CSM-ului, pregătită de Marius Pufu.

Şi copiii de la FC Teleşpan au beneficiat de un stagiu intensiv de pregătire

Alături de juniorii de la AS Căzăneşti au mai fost în cantonament, în staţiunea Călimăneşti-Căciulata şi copiii de la FC Teleşpan. Antrenorul Dragoş Gîlicea a avut în subordine 18 copii, de la grupa de 2001 şi până la cea de 2004. Pe parcursul celor opt zile în care s-au pregătit intens, gazdă le-a fost Hotel Traian, un stabiliment de doar 2 stele, care asigură, însă, condiţii foarte bune pentru sportivi şi care pune la dispoziţia turiştilor, printre altele, un bazin cu apă termală, acoperit. Cantonamentul a fost asigurat de părinţii copiilor. La final, Dragoş Gîlicea s-a declarat mulţumit de modul în care s-au comportat micuţii fotbalişti. Acum, pentru juniorii de la FC Teleşpan urmează o serie de meciuri amicale. Primul din perioada următoare va avea loc duminică, 16 februarie. Juniorii de la grupa de 2001-2002, dar şi câţiva copii de la grupele mai mici se vor deplasa la Mioveni, pentru a-şi măsura forţele cu o echipă de copii similară, aparţinând clubului argeşean. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button