Junioarele II / „Sunt convinsă că ne vom califica la turneul semifinal”
* antrenoarea de la CS Chimia, Nicoleta Lazăr, are încredere în elevele sale după ce acestea au reuşit să se remarce la ultimul turneu, disputat la Slatina
În perioada 11-13 februarie s-a desfăşurat la Slatina cel de-al patrulea turneu de junioare II al seriei F. Din această grupă fac parte şi trei echipe vâlcene. HC Oltenia, Grupul Şcolar Energetic şi CS Chimia se întrec pentru supremaţie cu LPS Slatina, CSŞ Carcacal şi HCM Craiova. Deocamdată, însă, lucrurile merg bine doar pentru una dintre formaţiile vâlcene. CS Chimia a reuşit să se remarce în cele patru turnee, ocupă locul 2 în serie, după CSŞ Caracal şi păstrează cele mai mari şanse dintre grupările vâlcene de a ajunge la turneul semifinal. Încrederea a sporit şi după ultimul turneu, de la Slatina. Elevele Nicoletei Lazăr au obţinut patru victorii şi un egal în meciurile disputate în sala din judeţul Olt. Au pierdut un singur punct, CSŞ Caracal, „naşul” obişnuit al chimistelor din ultima perioadă, punându-le şi de această dată probleme jucătoarelor vâlcene. Nicoleta Lazăr s-a declarat, însă, mulţumită de prestaţia elevelor sale. „Au jucat foarte bine fetele mele. Sunt mulţumită de prestaţia lor. S-au evidenţiat atât portarii Lăcrămioara Stan şi Mădălina Bălan, cât şi jucătoarele Roxana Cîrjan, Nicoleta Safta, Adriana Conea, Gabriela Bucura, Larisa Bucura, Andrada Stamin şi Bianca Nichita. Au jucat extraordinar! Ne situăm pe locul 2 şi acum pot să spun că sunt 100% convinsă că ne vom califica la turneul semifinal”, a precizat Nicoleta Lazăr. Însă, în ciuda convingerii antrenoarei chimiste, calificarea la turneul semifinal nu este încă jucată. Handbalistele de la Energetic le suflă în ceafă celor de la Chimia. Se situează la doar două puncte distanţă de formaţia ce evoluează în Polivalenta vâlceană. CS Chimia va avea ocazia să demonstreze că este mai bună la mijlocul lunii martie, când va fi gazda celui de-al cincilea turneu de junioare II.
Rezultatele consemnate în cel de-al patrulea turneu de junioare II:
CSŞ Caracal – HC Oltenia 36-32
Gr. Şc. Energetic – CS Chimia 23-33
HCM Craiova – LPS Slatina 21-29
HC Oltenia – LPS Slatina 28-26
CS Chimia – HCM Craiova 31-14
CSŞ Caracal – Gr. Şc. Energetic 31-16
Gr. Şc. Energetic – HC Oltenia 32-22
HCM Craiova – CSŞ Caracal 10-29
LPS Slatina – CS Chimia 25-34
HC Oltenia – CS Chimia 15-27
CSŞ Caracal – LPS Slatina 35-25
Gr. Şc. Energetic – HCM Craiova 19-12
HCM Craiova – HC Oltenia 21-26
LPS Slatina – Gr. Şc. Energetic 25-32
CS Chimia – CSŞ Caracal 23-23