Jumătate dintre localităţile din Vâlcea riscă să nu mai primească finanţare prin PNDL şi AFIR

cotescu 1• pentru a evita acest dezastru, senatorul Cotescu alarmează Guvernul

Senatorul vâlcean Adrănel Cotescu este nemulţumit de startul programelor europene aferente exerciţiului financiar 2014-2020. Din punctul său de vedere, s-au pierdut deja 2 ani şi se va mai pierde încă unul. „Vă dau ca exemplu proiectul pe POS Mediu 2 al APAVIL-ului. Este în faza de proiectare, care va dura tot anul 2016, poate şi o parte din 2017. Apoi, vor fi licitaţiile, perioada de contestaţii şi… nu se ştie când vor fi executate lucrările. Probleme sunt încă şi pe POS Mediu 1. APAVIL, ca şi Primăria Râmnicului, n-a cheltuit toţi banii pe care i-a avut la dispoziţie”, a semnalat reprezentantul PNL.

În opinia sa, o situaţie alarmantă este şi în ceea ce priveşte PNDL. „Acest program este finanţat de la bugetul de stat, dar vreau să vă spun că Banca Mondială intenţionează să vină cu o propunere de caiet de sarcini, de ghid al solicitantului. După cum au gândit punctajele, sunt scoase din competiţie, din start, comunele cu mai puţin de 2.500 de locuitori. Acelaşi lucru se întâmplă şi la AFIR, pe fostul SAPARD – vor avea şanse să obţină finanţare doar comunele cu peste 2.500 de locuitori. Aceste politici vor afecta enorm Vâlcea, dacă nu reuşim să schimbăm ceva. Jumătate din comune ar fi afectate, nu doar în judeţul nostru, ci în întreaga ţară. La nivel înalt, trebuie luate câteva decizii prin care să se evite un dezastru, iar eu trag deja semnale de alarmă pe la Guvern”, ne-a mai precizat Adrănel Cotescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button