Liga IVFotbal

Jordy, hattrick la Alunu! FCPO a mai eliminat o adversară în lupta pentru titlul! Mai rămâne doar Cozia în ”cărți”. Lăzărescu i-a luat scaunul lui Messi!

* ”spioni” de la Nanov

FC Păușești Otăsău a avut sâmbătă, 22 martie, derby, în deplasare, la Alunu. În sezonul trecut, Oltețul a fost piedică pentru ea în lupta pentru titlul. A pierdut meciul în prelungiri, iar ulterior avea să rateze și campionatul. Acum, însă, nu a fost loc de surprize pentru trupa pregătită de Sorin Bucuroaia și Mihai Lungan, care a câștigat confruntarea fără drept de apel, cu scorul de 6-1. Lidera din Liga a IV-a a rezolvat soarta partidei din prima repriză, care s-a încheiat la scorul de 0-5. Deschiderea scorului s-a produs când nici nu trecuseră două minute de joc. ”Dică” Popa a scăpat în stânga, a fost faultat din spate, iar arbitrul a dictat penalty. L-a transformat căpitanul Lucian Iordache. Imediat de la reluare s-a făcut 0-2. Rotea a dublat diferența. Apoi Boțocan, junior adus în această iarnă, de la SCM (despre care primarul Cătălin Avan are numai cuvinte de laudă, l-a felicitat pe Marius Pufu pentru ce l-a învățat), a scos o altă lovitură de pedeapsă pentru Păușești. De altfel, el a fost considerat și unul dintre cei mai buni jucători de pe teren și printre cei mai în formă din acest debut de retur. Tot Jordy a transformat-o, pentru 0-3. Rotea, cu un șut la colțul lung, a dus scorul la 0-4, iar Boțocan a stabilit scorul pauzei, 0-5.

În partea secundă, oaspeții au făcut toate schimbările, s-au mai relaxat. Oltețul a redus din diferență, după un șut-centrare. Mingea l-a lovit în genunchi pe Lăzărescu, iar de acolo, dintr-un unghi închis, a luat o traiectorie neașteptată, direct la vinclu (1-5). Ultimul gol al întâlnirii s-a marcat tot din penalty. Lucian Iordache a realizat hattrick-ul.

”Nu se compară meciul acesta cu cel din sezonul trecut, de la Alunu. Noi avem altă echipă, nici cei de la Alunu nu mai sunt la același nivel. Cred că nu vor reuși să-i încurce nici pe cei de la Călimănești. Le-a lipsit Giuseppe, care va absenta și cu Cozia. Se simte și plecarea lui Pleașcă. Era catalizator pentru Alunu. Mă așteptam ca Oltețul să nu țină ritmul, dar am avut niște emoții înainte de acest meci. Și noi avem de muncă în continuare. Este greu să omogenizezi lotul într-un timp scurt. Dar la asta lucrăm. Am mare încredere în Sorin Bucuroaia și Mihai Lungan că vor reuși să-i motiveze pe toți și să omogenizeze lotul. Sorin lucrează mult pe partea tehnico-tactică și asta se vede deja în jocul echipei. Încercăm să devenim un grup cât mai unit. După meciul de la Alunu am fost cu toții la masă, la Han, la Horezu. La Alunu am avut și «spioni». Au fost reprezentanți de la Nanov (n.r. – adversara Vâlcii de la barajul pentru promovarea în Liga a III-a) în tribună. Am înțeles că Alin Buleică, dar nu singur. Au plecat prin minutul 75. Noi nu am mers să-i vedem pe cei din Teleorman. Am o supersitiție. În campionatul trecut am mers de două ori să-i urmăresc pe cei de la Iris Titulescu și nu am ajuns să jucăm cu ei. Când o să fim matematic campioni, atunci ne putem gândi și la baraj. Prin aceste rezultate din debutul returului cred că, într-adevăr, cu Călimănești se va decide totul. Alunu și Păușești Măglași au ieșit din lupta pentru primul loc”, a precizat Cătălin Avan, primarul din Păușești Otăsău.

Ca un detaliu ”picant”, FCPO a apelat, de această dată, pentru transportul la Alunu la Normandia. Lidera Ligii a IV-a a mers cu același autocar pe care l-a folosit și Barcelona în România, în 2012, când a jucat un amical cu Dinamo. Catalanii s-au impus atunci cu 2-0,. Messi și Affelay au înscris pentru spanioli. Ca un detaliu remarcat de șofer, fundașul Bogdan Lăzărescu a ocupat acum locul din autocar pe care s-a aflat Leo Messi, starul argentinian, considerat unul dintre cei mai valoroși fotbaliști all time din lume.

Articole Similare

Back to top button