Liga IV

Joc spectaculos, 9 goluri şi mulţi nervi, pe ISport Arena, în Liga a IV-a!

Sâmbătă după-amiază, Minerul Costeşti a primit vizita formaţiei Viitorul Mateeşti. Prin prisma poziţiilor din clasament, gazdele păreau favorite. Oaspeţii s-au motivat, însă, mai ales că a fost ziua localităţii Mateeşti şi îşi doreau să ofere comunităţii un cadou frumos. Au fost aproape de un rezultat pozitiv. Meciul a fost spectaculos, cu răsturnări de situaţie, 9 goluri şi mulţi nervi, daţi şi de terenul greu, temperaturile scăzute, vânt. Minerul Costeşti a câştigat cu 5-4. Formaţia coordonată de primarul Cosmin Anghelescu, vicele Cristi Deaconescu şi Mihai Deaconescu a condus de două ori, cu 2-1 şi 4-3.
Deschiderea scorului s-a produs în minutul 1. Alin Bunescu a adus Minerul în avantaj cu un gol înscris din penalty. În minutul 27, tabela indica 1-2. Bogdan Spătaru a egalat în minutul 19, tot dintr-o lovitură de pedeapsă, apoi Alex Cincă a adus formaţia din Mateeşti la timonă. Oaspeţii nu s-au bucurat mult de întoarcerea scorului. În minutul 35, Alin Bunescu a înscris iar, pentru 2-2. Ilie Sanda a dus scorul la 3-2, dar jocul a continuat să fie pe contre. În minutul 53, Roşia a restabilit echilibrul, la 3-3. Mateeştenii au căpătat încredere şi din elan au mai punctat o dată, pentru 3-4, prin Kierăscu. A urmat o fază care a stârnit controverse. Bogdan Preda, antrenorul gazdelor, intrat pe teren la pauză, a scos o lovitură de pedeapsă, transformată de Alin Bunescu, care a punctat pentru 4-4. Oficialii Viitorului au susţinut că intervenţia portarului a fost la minge şi nu pe picioarele adversarului. În minutul 88 s-a înscris ultima dată pe ISport Arena. Bogdan Fuiorea şi-a pus amprenta pe golul de 5-4, care a adus Minerului cele trei puncte.

Articole Similare

Back to top button