„Jerry” Gane a explicat de ce a ales să vină la Vâlcea, chiar dacă CSM nu evoluează în Liga I

gane jerryIonel „Jerry” Gane a semnat un contract valabil pe 1 an cu CSM Rm. Vâlcea, iar, pe 4 iulie, îşi va cunoaşte mai bine jucătorii, cu prilejul primului antrenament. Fostul jucător de naţională (pentru care a bifat opt selecţii) a explicat şi motivul pentru care a ales Vâlcea, cu toate că noua sa echipă evoluează în Liga a II-a. „Este foarte important ca clubul la care mă duc să aibă stabilitate financiară, pentru a-mi îndeplini mai uşor obiectivele propuse şi a avea pretenţii de la jucători. Ştiu că, în Zăvoi, nu au fost niciodată probleme financiare, spre deosebire de alte părţi, iar asta e un lucru de apreciat.

În ceea ce priveşte lotul, ştiu că băieţii au fost etape bune pe primul loc în clasament, deci au valoare. Îmi doresc să fac lucruri frumoase la Vâlcea, să aduc publicul la stadion. După perioada de pregătire, vom anunţa şi obiectivul pe care îl avem pentru sezonul viitor”, a spus noul antrenor principal din Zăvoi. El îi va avea ca secunzi pe George Biţă şi Adrian Dulcea, iar antrenor cu portarii va fi, în continuare, Robert Tufişi. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button