Jean Decuseară a dezvăluit că, deocamdată, primarul de la Voineasa nu va fi exclus din PNL
Supărat că Gheorghe Stanciu a nesocotit hotărârea conducerii PNL Vâlcea şi a participat la instalarea unui viceprimar PSD la Voineasa, Jean Decuseară a dezvăluit că edilul a fost certat în cadrul celei mai recente şedinţe a Biroului Permanent.
După ce pedelistul Geani Man a decis să demisioneze, Gheorghe Stanciu, primarul din Voineasa, l-a ajutat să ajungă vice pe un social-democrat – Gheorghe Dobrin, neluând în seamă decizia BPT, care vroia să promoveze un liberal în postul vacant. „În şedinţa Biroului Permanent al PNL, nu a fost deloc felicitat primarul de la Voineasa pentru ce s-a întâmplat acolo. Majoritatea i-au reproşat o greşeală capitală, în condiţiile în care candidatul pentru funcţia de viceprimar trebuia să fie de la PNL. Primarul a avut însă o altă părere, a crezut el că o să iasă mai bine. Nu s-a luat decizia excluderii din partid a primarului, dar asta nu pentru că lumea a fost de acord cu el. A fost o supărare a majorităţii iar eu m-am supărat şi mai tare, pentru că nu s-a respectat un principiu. Când se hotărăşte ceva, aşa trebuie să faci”, a spus fostul preşedinte al PNL Vâlcea, Jean Decuseară. Recent, actualul lider al organizaţiei, deputatul Cristian Buican, îl ameninţase cu suspendarea pe Stanciu pentru gafa sa impardonabilă. (C.L.)