Iustin Croitoru va fi noul inspector pe probleme de educaţie fizică şi sport al judeţului Vâlcea
* acesta o va înlocui în funcţie pe Coca Bârzan Niţulescu
În urmă cu câteva zile, cu o singură excepţie, se pare, toţi inspectorii de specialitate din cadrul IŞJ, susţinuţi de PNL, au fost eliberaţi din funcţii. Printre cei care nu-şi vor mai desfăşura activitatea în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean se numără şi Coca Bârzan Niţulescu, care ocupa funcţia de inspector de specialitate, pe educaţie fizică şi sport, din luna iulie a anului 2012. Locul acesteia în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean va fi luat tot de un tânăr, care a jucat fotbal de performanţă. Este vorba despre Iustin Croitoru, care, în cariera de sportiv a adunat 69 de selecţii la loturile naţionale de juniori şi a fost în lotul unor echipe de renume din România, precum Steaua Bucureşti, Rapid Bucureşti şi nu în ultimul rând, Chimia Rm. Vâlcea. În ultima perioadă, acesta a ocupat funcţia de profesor de educaţie fizică şi sport la şcoala din Galicea, dar şi de antrenor al echipei locale de Liga IV-a, Topologul Galicea. (S.S.)